Rațional vorbind, BMW X5 M Competition este o mașină care nici măcar n-ar trebui să existe. Dar, subiectiv, poate fi o înșiruire de emoții care să țină, în niciun fel, cont de logică.
Text: Andrei Barbu; Foto: Bogdan Paraschiv
Cel puţin pe hârtie, lucrurile sunt clare. Mașina are 625 de cai-putere și 750 Nm, livraţi dintr-un V8 de 4,4 litri. Prin urmare, aceasta e o torpilă de două tone jumătate care știe cum să accelereze în linie dreaptă. De fapt, statistic vorbind, de la 0 la 100 km/h, noul X5 M are nevoie de numai 3,9 secunde. De la 0 la 200 km/h te descurci în 13,8 secunde. Iar dacă ai de făcut vreo depășire, poţi sta liniștit, pentru că de la 80 la 120 km/h e vorba despre cam 4 secunde. Dar, dacă vrei un SUV care să meargă tare pe drept, variantele sunt multe. Și, la cât costă, te aștepţi la ceva mai mult. Iar bavarezii știu asta foarte bine. Așa că noul X5 M Competition are suspensie deșteaptă care face calcule la milisecundă pentru ajustarea amortizoarelor independent pentru fiecare roată.
Mai ai bare de stabilizare active, cu motorașe electrice în fiecare cap pentru a ţine mașina dreaptă când forţele laterale ar trebui să o încline. Și mai există un fel de amortizoare torsionale care susţin noua transmisie M Steptronic, astfel încât să fie eliminate vibraţiile care ar putea fi neplăcute.
Nu lipsește tracţiunea integrală configurabilă cât să meargă la fix cu diferenţialul M de pe puntea roţilor din spate. Și, evident, ai frâne uriașe, anvelope mai scumpe decât o mașină de familie și un eșapament care, printr-o simplă apăsare de buton, lasă ecouri furtunoase să ricoșeze din stâncile de pe Transbucegi.
Una peste alta, noul X5 M este o infuzie de tehnologie care luptă cu forţa centrifugă. E rigidă, stabilă și se conduce aproape nenatural de ușor. Direcţia e precisă ca un cuţit încins prin untul scos din congelator, iar transmisia e mai rapidă ca un șoim în picaj, mai ales dacă începi să te joci cu padelele din carbon. Și virajele se parcurg ușor, cu aderenţă parcă infinită și singurul lucru de care trebuie să ţii cont e inerţia mașinii. Pentru că, în definitiv, este vorba despre cam două tone și jumătate.
În clipul video de mai jos puteți vedea testul nostru video cu BMW X5 M Competition:
Pe de altă parte, ai fi tentat să spui că acum, în 2023, un X5 M e o alegere greșită. Moral, etic, financiar. Dar, BMW îţi oferă și scuzele potrivite. Pentru că acesta e primul V8 al diviziei M cu mild-hybrid pe 48 de volţi. Adică ai un motor electric în carcasa transmisiei M Steptronic care te ajută să consumi mai puţin. Și care, mai degrabă, ajută motorul când 750 Nm sunt prea puţini. Și-l ajută serios, pentru că motorul electric e capabil de vreo 200 Nm. Așa că dacă te afli în gol de putere – deși e cam greu să se întâmple asta – are cine să suplinească necesarul.
Și mai intră în ecuaţie și interiorul. Unul absolut superb, cu scaune fantastice și materiale care să justifice preţul de listă. Mai exact e vorba despre 144.000 de euro. Iar în cazul mașinii din test, cu alţi 28.000 de euro pentru dotări opţionale, preţul ajunge la 172.000 de euro. Și asta mă face să cred că noul X5 e la un singur pas de a fi doar o demonstraţie de forţă. Dar când domolești componentele mașinii trecând totul pe confort, iese la iveală un caracter dual. Nu e niciodată o deplasare lină, dar X5 M știe cum să fie civilizat și manierat. E, dacă vrei, un luptător în cușcă la categoria grea invitat la operă. Se îmbracă în costum, își pune papion și se integrează perfect în lumea celor rafinaţi.
Așadar, BMW X5 M Competition le face pe toate și ar trebui să fie următoarea ta mașină, nu-i așa? Ei bine, nu chiar. Să-ţi cumperi mașina asta e ca și cum te-ai duce într-un parc de distracţii și ai cumpăra parcul cu totul. Nu doar biletul de intrare. Sigur, te duci la cel mai înalt, periculos și rapid roller coaster și te dai de cinci, zece, două zeci de ori. Te duci la ciocane și experimentezi forţe G și intri în tunelul groazei unde te sperii de o vrăjitoare cu o mătură.
Dar, până la urmă, o zi e suficientă. N-ai nevoie să cumperi tot parcul. Și cam așa e și cu mașina asta.
BMW X5 M COMPETITION
DATE TEHNICE
PREȚ de listă cu TVA (EURO): de la 144.466
PUTERE (CP/rpm): 625/6.000
CUPLU (Nm/rpm):
750/1.800-5.800
0-100 KM/H (s): 3,9
VITEZĂ MAXIMĂ (km/h): 290
CONSUM MEDIU (kWh/100 km): 12,9-13,1
EMISII CO2 (g/km): 291−296
EXCELENȚĂ: Putere și control care sfidează fizica
Articolul despre BMW X5 M Competition a fost publicat în noua ediție a revistei Gentleman’s Car.