Se spune că viața este o călătorie. Iar a fi un călător fără granițe este mai mult decât o activitate, ci un mod de gândire, după cum ne dovedește Stefano Albarosa, atât prin cariera sa de antreprenor și CEO al Cefin Trucks, cât și ca tată, soț, și pasionat de vehicule clasice.
Text: Alex Buțu; Foto: Bogdan Paraschiv
Aceasta este o poveste despre pasiunea care nu cunoaște frontiere. Este povestea călătoriei de viață a domnului Stefano Albarosa, CEO Cefin Trucks: un antreprenor italian, care dezvoltă în România una dintre cele mai apreciate afaceri din domeniul vânzărilor de vehicule comerciale și este pasionat de a conduce roadstere elegante britanice și motociclete rebele americane.
CREATORUL PROPRIULUI DRUM
Carierea lui Stefano Albarosa a început în Italia, fiind auditor intern mai întâi pentru Pirelli, iar apoi pentru Iveco. Însă dorința lui Stefano era să descopere ceea ce se numea atunci „The New Frontier” (Noua Frontieră). Adică dorea să exploreze oportunitățile din Europa de Est, unde piețele și standardele sociale erau în plină ascensiune. Iar pentru a-și găsi calea către această zonă și-a orientat activitatea către domeniul de operațiuni comerciale din cadrul Iveco.
Astfel a devenit manager regional al companiei Iveco pentru România, Ungaria și Bulgaria. Dinamismul piețelor din aceste țări i-a oferit lui Stefano încrederea și oportunitatea ca în 1995 să aleagă o nouă direcție curajoasă, care avea să-i marcheze nu doar cariera, ci și traseul vieții. Încă o dată a demonstrat viziune. Și a hotărât să devină antreprenor independent.
A pus bazele Cefin Trucks, care și-a câștigat reputația în rândul celor mai apreciate companii specializate în vânzarea, gestionarea și repararea vehiculelor comerciale noi și rulate din România. Standardele serviciilor oferite pentru profesioniștii din lumea transporturilor au fost argumentele esențiale pentru care Cefin Trucks a fost selectat în 2016 să devină unic importator al mărcii Ford Trucks în țara noastră.
Ford Trucks este constructor de vehicule comerciale cu o tradiție de peste 55 de ani. Iar evoluția în România a fost una accelerată, Ford Trucks devenind lider atât în segmentul vehiculelor pentru construcții, cât și în cel al vehiculelor municipale. Iar în segmentul vehiculelor de transport internațional Ford Trucks își crește anual cota de piață, mulțumită noului model F-Max. Per total, Ford Trucks deține în prezent o cotă de peste 10% din piața vehiculelor comerciale din România.
Mai mult de atât, în noiembrie 2022 a fost sărbătorită livrarea vehiculului cu numărul 3.000 în țara noastră. Acestea au fost achiziționate de către 660 de clienți unici, care activează în transportul intern și internațional, construcții și managementul deșeurilor. Iar Stefano Albarosa, dar și Koray Kuvvet, Managing Director Eastern Europe & Balkans pentru Ford Trucks, prefigurează că următoarele 3.000 de unități vor fi comercializate în jumătate de timpul care a fost necesar pentru primele 3000. De asemenea, serviciile de management digital pentru flote și expansiunea continuă a rețelei de service susțin această evoluție. Deja rețeaua de asistență tehnică Ford Trucks include 22 de parteneri la nivel național.
Flerul acesta pentru a deveni independent și explorarea oportunităților care deschid orizonturi noi sunt valori pe care Stefano Albarosa le insuflă și copiilor săi. El consideră că familia trebuie să fie mereu lângă tine, dar trebuie să te învețe să te susții și singur.
Din aceste motive Stefano este de părere că trebuie îndemnați și îndrumați copiii să iasă din zona de confort și să-și descopere pasiunile și aptitudinile acumulând experiență și în țări străine. Fiindcă și dacă se întorc, revin cu un bagaj de cunoștințe mult mai bogat și o viziune mai clară despre cum să-și creeze viitorul.
O FILĂ IMPORTANTĂ DIN ISTORIA AUTOMOBILISMULUI BRITANIC
Spiritul independent și întreprinzător care îl definește pe Stefano Albarosa este regăsit și în povestea companiei care a construi MGA-ul din colecția sa de vehicule clasice.
Istoria mărcii MG Car Company Limited a început să fie scrisă în anii 1920 de către Cecil Kimber. În 1921 el a fost angajat de către deja celebrul William Morris pe post de manager al departamentului de vânzări pentru Morris Garage. Acolo Cecil Kimber avea să se ocupe de crearea versiunilor speciale și sportive ale modelelor Morris.
Astfel, în 1924 a fost lansată marca separată MG, pentru ca aceste modele sport să se distingă de restul activității Morris Garage. Iar 4 ani mai târziu a fost fondată MG Car Company Limited.
În 1933 MG K3003 Magnette avea să devină prima mașină non-italiană care a câștigat faimoasa cursă Mille Miglia (în clasa ei de concurs). Iar după Al Doilea Război Mondial, MG și-a câștigat reputația de producător de mașini sport cu preț accesibil.
Toate acestea au transformat MG în unele dintre cele mai îndrăgite modele sport nu doar din istoria Marii Britanii. Acest succes definește cariera modelului MGA, care a fost produs în peste 101.000 de exemplare roadster și coupe, în intervalul 1955-1962.
MGA, modelul deținut și de Stefano Albarosa, s-a bucurat de popularitate în mare parte mulțumită designului foarte atractiv, inspirat de prototipurile aerodinamice care participau în elita competițiilor de motorsport de la acea vreme. Formele sale au fost trasate în 1951, când pilotul George Philips i-a cerul designerului MG Syd Enever să proiecteze o caroserie pentru mașina la volanul căreia a și participat în Cursa de 24 de ore de la Le Mans. Mașina avea la bază un MG TD, cu forme pătrățoase, poziție la volan înaltă și ecartament îngust. Dar structura mașinii a fost amplu modificată pentru a primi o caroserie de roadster aerodinamică, joasă și considerabil lățită. Aceste caracteristici au fost preluate și de modelele produse în serie, transformând MGA în unul dintre cele mai recognoscibile și apreciate modele sport din anii ’50.
DOLCE VITA ÎN STIL BRITANIC
MGA-ul de serie are într-adevăr trăsături și detalii care amintesc de mașina creată pentru competiții. De exemplu, pe lângă design și poziția la volan foarte coborâtă, se remarcă faptul că doar coupe-ul are clanțe la portiere. În cazul roadster-ului lipsesc clanțele.
Accesul se face folosindu-se cabluri discret amplasate în interiorul micilor portiere. Dar, deși aceste aspecte spartane fac aluzie la prototipurile din motorsport, MGA este un roadster care nu mizează pe putere pentru a oferi plăcerea condusului. A debutat cu un motor de 1,5 litri și a primit ulterior unul de 1,6 litri, așa cum are și MGA-ul lui Stefano, care are înscrisă în talon o putere de 50 kW.
Așadar, nu este nimic brutal în comportamentul MGA-ului. Este gândit mai degrabă pentru călătorii relaxate și se simte bine când șoferul urmează cu tact dar și cu poftă trasele ideale, fie pe serpentinele montane, fie pe drumurile șerpuite de pe coasta unui ocean. Poate etala în acest sens manierele unui gentleman britanic, dar și dezinvoltura și relaxarea conceptului italian de „dolce vita”.
Iar Stefano Albarosa descrie foarte clar motivele pentru care MGA-ul a devenit un partener de drum de care s-a atașat: „Am ales acest automobil deoarece are un design super clasic, fără o linie dreaptă de jur împrejur. Deși MGA e foarte modest în ceea ce privește performanțele, îmi plac designul și liniile sale frumoase și curbate.
Acest exemplar MG MGA 1600 Roadster a fost livrat cu volan pe partea stângă, pentru piața europeană. A rămas la proprietarul inițial până în mai 2011, când a fost cumpărat de mine.
Am realizat o restaurare completă, în decursul unei perioade de 2 ani. Mașina este vopsită în aceeași culoare pe care a avut-o când a părăsit linia de producție: exterior negru și interior roșu.
MGA-ul are o stare tehnică și cosmetică foarte bună. Și îl apreciez fiindcă este automobilul ideal pentru raliurile de mașini clasice sau pentru condus atât în zilele de vară, cât și primăvara și toamna. Iar atât lui Cati, soția mea, cât și mie ne place foarte mult să ne plimbăm cu roadster-ul la ocazii speciale.”
(Poză din arhiva personală)
SPIRIT REBEL AMERICAN
Tot renume de călător, dar și un spirit liber, are și motocicleta Harley-Davidson din 1999 care întregește garajul de vis al lui Stefano.
Harley-Davidson Softail Standard FXST este un stereotip pentru designul și spiritul tipice producătorului american de motociclete. Practic, oricui i-ai cere să-ți descrie un Harley-Davidson ar avea cel mai probabil în minte designul acestui model. Iar inițialele FXST desemnează versiunile care au roată mare la furca din față, ceea ce îi oferă un plus de caracter și este un indiciu despre experiența de la ghidonul acestui Harley-Davidson.
Te lași purtat de 41 kW produși de un motor V2 de 1.338 cmc, care se poate face auzit și de la o stație distanță, datorită duduitului baritonal. Cuplul livrat lin de la turații joase face modelul Harley-Davidson Softail Standard FXST un cruiser de cursă lungă. Preferă să abordeze virajele în mod destins, fiindcă atuul său este că te îmbie să parcurgi distanțe lungi în confort. La fel ca și MGA, este creat pentru crusing. Adică te învață că viața înseamnă să te bucuri de călătorie.