Advertisement
TEST-DRIVE — ianuarie 5, 2017 at 11:18 am

Test Drive: Renault Megane Sedan – Carieră în ascensiune

by

Carieră în ascensiune

Renault Megane Sedan este o berlină capabilă să întrunească atât cerințele pentru o mașină de familie, cât și pentru una din parcul auto al unei companii care ține la imaginea sa și a angajaților săi.

 

Text: Alex Buțu   Foto: CarsPhoto

Renault Megane Sedan este o evoluție radicală față de modelul Fluence și devine una dintre cele mai dezirabile propuneri din segmentul berlinelor compacte. Spațiul interior generos și tehnologiile avansate de siguranță și infotainment sunt propuse într-o interpretare cu personalitate originală, care denotă sofisticare și prestanță. Întâi de toate, Renault Megane Sedan este genul de mașină care produce o primă impresie puternică și va arăta modern chiar și când își va încheia cariera. Se observă lucrul acesta și din reacția celorlalți participanți la trafic. Megane Sedan este un magnet pentru priviri, iar asta nu se prea poate spune despre alte modele compacte cu caroserii în trei volume. Formatul clasic de sedan este unul potrivit pentru un look business. Însă modelul francez se distinge și printr-un stil avangardist, subliniat de detalii precum conturul LED sub forma literei C care înconjoară farurile. Estetic este un Renault Talisman la scară mai mică, iar acest lucru este în avantajul său, fiindcă din postura de mașină a unei companii inspiră un spirit progresist, vizionar, iar asemănarea cu fratele mai mare îi oferă aura unei mașini cu pretenții tipice unui segment superior.

Așadar, Renault Megane Sedan poate fi văzut drept mașina condusă de un om de carieră, aflat în plină ascensiune și respectat datorită ideilor sale care trasează orizonturi noi pentru companie. Stilul avangardist nu descrie doar impresia vizuală, deoarece Renault Megane Sedan îl susține cu un standard tehnologic avansat. În primul rând preia platforma tehnică folosită nu doar de Megane, Megane Estate și Scenic, ci și de modelele superioare Talisman, Espace și Koleos. Acest lucru se simte atât în ținuta de drum, cât și în lista de dotări elevată. Experiența de la volan este marcată mai întâi de confortul rulării și de interacțiunea prin afișajele digitale multifuncționale.

Suspensiile estompează eficient denivelările variate din carosabil, iar izolarea fonică contribuie la rândul său la sentimentul de relaxare din habitaclul lui Megane Sedan. Modelul testat de noi beneficia inclusiv de scaune frontale cu reglaj lombar și programe de masaj, a căror intensitate poate fi ajustată după preferințe. Este tipul de dotare foarte apreciată la drumuri lungi, sau chiar și la întoarcerea acasă după o zi de muncă solicitantă. Reglarea masajului se face prin intermediul tabletei R-LINK 2 de 8,7 inci din centrul planței de bord, care este disponibilă opțional. Din centrul de comandă digital R-LINK 2 sau dintr-un buton amplasat pe canalul median dintre scaunele față se poate selecta unul dintre modurile de rulare ale sistemului MULTI-SENSE. Acesta dezvăluie comportamentul versatil al sedanului, oferind șoferului posibilitatea de a selecta reglajele diferite pentru fermitatea direcției sau răspunsul accelerației, motorului și cutiei de viteze (funcție disponibilă împreună cu transmisia EDC care echipa și modelul testat). De asemenea, prin selectarea modurilor Eco, Personal, Neutru, Comfort sau Sport ale sistemului MULTI-SENSE se schimbă culorile afișajelor și luminilor ambientale. În modul Comfort pornește funcția de masaj, în cel Eco este ajustată funcționarea motorului și climatizării pentru un consum eficient, iar în modul Sport mașina are un răspuns mai prompt la comenzile șoferului, pentru un condus mai incitant.

mediu-rot_7964

Stilul avangardist este reflectat în habitaclu prin afișajele digitale multifuncționale, precum tableta din planșa de bord.

mediu-rot_7883

Sedanul francez se remarcă prin moduri de rulare versatile și standarde înalte de confort și siguranță.

Modelul testat era echipat cu propulsorul diesel Energy dCi 110, cuplat la transmisia automată EDC (cu dublu ambreiaj și 6 trepte). Această configurație are argumentele pentru a deveni o alegere populară în rândul clientelei lui Renault Megan Sedan, deoarece oferă un echilibru bun între performanțe și economie de combustibil. Etajarea transmisiei exploatează eficient resursele de 110 CP și 250 Nm ale motorului de 1,5 litri. În plus, precum toate propulsoarele lui Renault Megan Sedan, și acest diesel este ajutat de sistemele Stop&Start și de recuperare a energiei la frânare, pentru a folosi cât mai puțin combustibil. Renault declară un consum mediu de 3,7 litri/100 km. Variabilele din traficul real nu servesc atingerii acestui nivel, însă consumul rămâne decent, sub 6 litri/100 km, în condițiile unui test în care am tot tranzitat de la un mod de rulare la altul, fără a folosi cu precădere modul Eco.
Renault Megane Sedan va fi apreciat și pentru spațiu și dotări de siguranță. Acestea sunt două criterii foarte importante în deosebi pentru clienții familiști. Ampatamentul de 2.711 mm lungime a permis crearea unui habitaclu care poate găzdui 5 adulți. Renault Megane Sedan merită punctaj înalt pentru spațiul la nivelul genunchilor pasagerilor din spate și pentru portbagajul de 550 litri, a cărui deschidere se face și automat datorită senzorului care sesizează mișcarea piciorului sub spoilerul spate.

Și siguranța este cotată cu maximul de 5 stele, dacă luăm în calcul rezultatul obținut de versiunea hatchback în cadrul testelor EuroNCAP din 2015. De altfel, echipările lui Megane Sedan includ sisteme precum cele de asistare la frânarea de urgență, avertizare la încălcarea marcajelor benzii de rulare fără semnalizare prealabilă, avertizare pentru distanța de siguranță până la vehiculul din față, citire și afișare a indicatoarelor rutiere, avertizare pentru prezența unui vehicul în unghiul mort și avertizare pentru nivelul de oboseală a șoferului. Nu lipsesc cruise control-ul adaptiv, camera video pentru marșarier, sistemul de asistare la parcările laterale, perpendiculare și pe diagonală (sistemul preia comanda direcției) sau farurile full LED cu controlul automat al fazei lungi pentru a evita orbirea șoferilor din traficul întâmpinat. De asemenea, șoferul își distrage privirea de la șosea cât mai puțin mulțumită afișajului head-up display retractabil, care completează ecranul TFT de 7 inci din instrumentarul de bord și afișează viteza de rulare, semnele de circulație și limitările de viteză sau indicațiile navigației și sistemelor de asistare a condusului. Șoferul poate folosi inclusiv comenzi vocale pentru comandarea funcțiilor navigației, telefonului sau sistemului audio, sau poate descărca aplicații care oferă funcții de citire a email-urilor sau ghiduri Michelin. Toate acestea sunt motive pentru care Renault Megane Sedan este în mod cert un etalon în rândul modelelor sedan din clasa compactă.

mediu-rot_7935

Renault Megane Sedan nu doar seamănă cu modelul superior Talisman, ci și preia tehnologii de la acesta.

RENAULT MEGANE SEDAN Energy dCI 110 EDC

Preț de listă cu TVA (euro): de la 19.200

Putere (CP/rpm): 110/4.000

Cuplu (Nm/rpm): 250/1.750

0-100 km/h (s): 12,5

Viteză maximă (km/h): 190

Consum mediu (l/100 km): 3,7

Emisii CO2 (g/km): 95

Citeste si...

BMW X6 M: rating maxim
VIDEO Making-of: Test-drive Skoda Octavia Combi RS 4x4 2.0 TDI

Lasa un comentariu:

Comentarii