Advertisement
TEST-DRIVE — octombrie 26, 2018 at 2:25 pm

Test Drive: Nissan Leaf – Yes, it can!

by

Cât de util e un vehicul electric în viața de zi cu zi? E prea devreme pentru un astfel de model? Sau noul Nissan Leaf chiar face ce promite? Ei bine, pe noi ne-a convins. Pe tine?

Text: Andrei Barbu Foto: Cars Photo/Nissan

IMG_1875

Nissan Leaf este cel mai bine vândut automobil electric din lume. Da, încep cu această statistică pentru că este una extrem de importantă. Într-un moment din viața industriei auto când toți producătorii migrează spre electricitate, să reușești să ai cel mai bine vândut produs la nivel global e o realizare de excepție. Și, ținând cont de ce a reușit să obțină prima generație a electricului Leaf, acum, cu un nou model lansat pe piață, premisele sunt și mai bune.
Pentru mulți dintre noi, mașina electrică e un mijloc de transport pe distanțe scurte. Eventual urban sau cel mult suburban. Și atunci când privești mașina electrică prin ochii cârcotașului cu frica penei de curent, atunci da, sunt de acord, o mașină electrică pare să fie a doua mașină a familiei. Ori un moft sau poate o declarație de responsabilitate socială sau ecologică. Dar crede-mă pe cuvânt, noul Nissan Leaf vindecă „autonomofobia“. N-ai nevoie de ședințe de terapie, de canapele la psiholog ori de hipnoză. Să scapi de această fobie generată de vehiculele electrice, ai nevoie doar de câteva zile alături de noul Nissan Leaf. Îți spun din experiență, pentru că asta am făcut și eu. Pur și simplu, m-am urcat la volanul lui Leaf, i-am încărcat bateria la 100% și am plecat spre Transbucegi.

IMG_1883

Noul Nissan Leaf a fost lansat la nivel mondial acum aproape un an. Având în spate cele peste 283.000 de unități comercializate ale primei generații, Leaf continuă și în 2018 să fie cel mai bine vândut vehicul electric. Practic, în primele opt luni ale lui 2018, noua generație a fost cumpărată de 43.000 de ori doar în Europa. Iar asta, din nou, spune foarte multe despre ce știe Leaf să facă. Dacă în cazul unei mașini convenționale punctul de atracție este motorul, în cazul uneia electrice atenția migrează spre baterie, spre a utonomie și spre timpul de încărcare. Astfel, noua generație a lui Nissan Leaf vine cu o baterie ce oferă o capacitate de 40 kWh, având o densitate energetică cu 67% mai mare decât cea a primei generații. Fără însă a modifica dimensiunile efective ale „blocului“ de celule litiu-ion. Mai mult, fiind plasată practic în podea, greutatea bateriei nu afectează negativ experiența de condus – din contră chiar –, iar spațiul disponibil în portbagaj este de 430 de litri, depășind astfel volumul de încărcare al unor modele clasice din segmentul compact. Bateria își trimite energia spre un motor electric, a cărui putere maximă este de 150 de cai-putere, echivalentul a 110 kW. Dar ce impresionează cu adevărat în cazul acesta este cuplul, adică 320 Nm, disponibil de la 0 la 3.283 de rotații pe minut. Evident, ținând cont de aceste date tehnice, nu e de mirare că noul Leaf accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 7,9 secunde, fiind astfel extrem de plăcut pentru cel de la volan. În orice caz, viteza maximă este de 144 km/h.

După ce am trecut prin datele tehnice, trebuie să ne întoarcem puțin la experiența noastră cu Nissan Leaf. Pe hârtie, autonomia reală WLTP în regim mixt ajunge până la 270 de kilometri. În regim urban, această autonomie reală ajunge până la 389 kilometri. Drumul pe care voiam să-l parcurgem, adică București – Cabana Piatra Arsă – București, are în total puțin peste 300 de kilometri. Aproape în totalitate extra-urban, plus o urcare lungă și abruptă pe Transbucegi. Știam că e puțin riscant, dar am plecat la drum, știind că pe traseu, în funcție de starea efectivă de încărcare a bateriei, puteam opri pentru un plin de curent fie în Ploiești, fie în Sinaia. Din primul moment în care urci la volanul noului Leaf ești conștient că e ceva diferit, altfel decât ești obișnuit. Dar spre bine.

The new Nissan LEAF: the world's best-selling zero-emissions ele

Materialele de calitate superioară, claritatea informațiilor furnizate de cele două ecrane – cel central, dar și cel al instrumentarului de bord –, dar și poziționarea intuitivă a tuturor comenzilor te fac să te simți relaxat, deși ești într-un mediu complet nou. Pur și simplu, ergonomia comutatoarelor și amplasarea lor, alături de meniurile simple și concise ale diferitelor funcții te ajută să înțelegi din prima tot ce trebuie să știi. Odată ce te-ai pus în mișcare, liniștea inițială, ferită de sunetul unui motor clasic, se transformă într-o serie de experiențe auditive care te fac să conștientizezi de fapt ce se aude într-o mașină când nu se aude motorul. Zgomotul de rulare și cel de vânt sunt cele mai evidente, desigur, dar în Leaf ele sunt chiar plăcute. În primul rând pentru că izolarea fonică a mașinii este excepțională, iar în al doilea rând pentru că aceste zgomote te ajută cumva să faci conexiunea între drum și mașină. Cu atât mai mult din momentul în care ai activat modul e- Pedal, cel care îți permite să conduci mașina apăsând o singură pedală. La început e ciudat, dar după primii kilometri o să înțelegi exact ce ai de făcut. Pe lângă faptul că totul devine mai distractiv și mai amuzant, regenerarea este mai eficientă și astfel poți încărca bateria într-un mod optim. De fapt, cu modul e-Pedal activat, decelerarea la ridicarea piciorului de pe pedala de accelerație ajunge până la 0,2 g. Și da, stopurile de frână se aprind imediat ce mașina sesizează minimalizarea forței de apăsare pe pedala de accelerație.

IMG_1847

La drum întins mașina este confortabilă și rafinată, iar gama uriașă de dotări pe care o găsești la bordul lui Leaf, mai ales în versiunea superioară de echipare, îți ușurează viața și transformă un drum banal, într-o călătorie plăcută. Pe scurt, am ajuns la Piatra Arsă cu o autonomie de cam 60 de kilometri, ceea ce ar fi însemnat că pentru drumul de întoarcere aveam nevoie de o oprire. Din fericire, la fel cum autonomia scade în timp ce urci, tot ea începe să crească în timp ce cobori. Astfel, am reușit să ajungem înapoi în București, la o stație de încărcare rapidă din zona de nord a orașului, fără să încărcăm pe drum, cu o autonomie de 23 km, după ce parcurseserăm deja fix 302,6 kilometri. Ceea ce înseamnă că am depășit cu destul de mult autonomia declarată de Nissan pentru regimul mixt. Iar partea cea mai bună e aceea că după 20 de minute de stat la încărcat am plecat spre casă cu o autonomie de 185 km. Consumul mediu obținut de mine pe acest traseu a fost de 12,3 kWh/100 km, ceea ce ar echivala cu un cost aproximativ de 6,5 lei pentru o sută de kilometri sau cu un consum mediu de 1,0 l/100 km dacă am face comparația cu o mașină echipată cu motor termic. Diferența de costuri este uriașă și poate fi calculată de oricine.
Mai ales că, cel puțin în București, există o multitudine de stații rapide de încărcare, gratuite. Practic, cât îți faci cumpărăturile la un super-market, lași mașina la încărcat și mai mergi o săptămână.

În concluzie, Nissan Leaf mi-a demonstrat că este o mașină polivalentă. Extrem de confortabilă și de rafinată, foarte plăcută de condus și care te învață să fii responsabil. Și după acest test am înțeles pe deplin de ce este cea mai bine vândută mașină electrică din lume. Pentru că merită!

IMG_1886

Citeste si...

Mercedes-AMG GLE 450 4MATIC Coupe: Emoții pozitive
Test Drive: Nissan Navara N-Guard - La Chilia Veche-n Port

Lasa un comentariu:

Comentarii