Singuri în noapte
Nu e cea mai puternică, nici cea mai rapidă și poate că nici cea mai frumoasă. Dar Mazda MX-5 știe exact de ce ai nevoie, când ai nevoie. Noapte sau zi.
Text: Andrei Barbu Foto: Dragoș Savu
Este foarte greu să explici de ce Mazda MX-5 RF este o mașină rapidă. Și asta pentru că, oricât de indulgent ai fi, datele tehnice spun cu totul altceva. E și mai greu să justifici de ce o mașină cu doar 160 de cai-putere îți poate da mai multe emoții decât una cu 300 de cai-putere. Mazda MX-5 RF este o mașină a contrastelor, din toate punctele de vedere. De fapt, singurul lucru cu adevărat rapid, bazându-ne pe cifre și măsurători, este plafonul retractabil. Adică Mazda spune că e cel mai rapid din lume. Plafonul, nu modelul. Cu toate astea, în jurul acestui model se iscă o adevărată isterie și este un „cult-car“ din generație în generație. Și este și cel mai bine vândut roadster din toate timpurile. De ce? Ei bine, MX-5 e o mașină greu de descris, dar felul în care te face să te simți la volanul ei este unic.
Asta nu e o mașină romantică, pe care să o alegi pentru un weekend în doi într-o destinație care servește masa cu lumânărele printre farfurii. E o mașină pe care o conduci singur, pentru că doar așa poți exploata mașina la maximum.
Ai doar 160 de cai-putere în versiunea cea mai puternică și un sprint 0-100 km/h în 7,5 secunde. Adică mașina e mai lentă decât o compactă diesel cu un motor mai sănătos. Deci nu te aventura la curse ad-hoc de la semafor cu Golf-uri TDI pentru că s-ar putea să rămâi în urmă. DAR… dacă ai dus mașina asta pe orice drum virajat din lume, lucrurile se schimbă complet. Nu mai ești doar un simplu șofer, pentru că devii parte a mașinii.
Mazda MX-5 RF cântărește doar 1.120 de kilograme. Astfel, cei 160 de cai-putere nu au prea mult de tras.
Ești conectat întru totul cu mașina, cu fiecare mișcare a ei, simți fiecare trepidație și fiecare mișcare a caroseriei. Direcția e atât de rapidă, încât la început o să fii surprins de cât de repede se întâmplă totul. Transmisia manuală este absolut superbă, are șase trepte, iar feelingul pe care ți-l oferă fiecare schimbare este deosebit. Cursa scurtă a manetei, rezistența pe care o întâmpini și modul în care mâna îți stă pe schimbător sunt versuri ale unui poem.
Da, ai doar 160 de cai-putere, însă motorul ăsta normal aspirat răspunde atât de frumos la fiecare apăsare de accelerație, încât mașina îți lasă impresia că e mult mai puternică. Sunetul evacuării este unu metalic, fără note groase, dar care este natural și nu vine artificial prin boxe. Momentul motor maxim este de numai 200 Nm și este disponibil începând cu 4.600 de rotații pe minut și atâta timp cât nu uiți că trebuie să ții turația sus, totul decurge foarte liniar.
Iar frânele… ei bine, frânele sunt doar de formă. Exagerez, desigur, însă la cât de bine stă șasiul pe drum, la cum se lipește mașina de asfalt și la cât de intuitiv este totul, vei apăsa frâna foarte rar. Puntea spate are un diferențial autoblocant, așa că vei putea supravira în voie, așa cum puține mașini cu 160 de cai-putere o pot face. Mazda MX-5 are un farmec aparte, iar în zilele noastre acest farmec se traduce printr-o puritate unică. Fără brizbrizuri, fără digitalizare, fără efecte speciale. Totul este natural, iar experiența condusului este pură și nealterată.
Mazda MX-5 în versiune roadster cu acoperiș textil are prețuri ce pornesc de la 20.090 euro cu TVA inclus. Varianta RF cu hardtop retractabil are un preț de bază de 25.890 euro cu TVA, dar este disponibilă doar de la echiparea Attraction în sus.
MAZDA MX-5 RF G160
PREȚ de listă cu TVA (euro): de la 28.690
PUTERE (CP/rpm): 160/6.000
CUPLU (Nm/rpm): 200/4.600
0-100 km/h (s): 7,5
VITEZĂ MAXIMĂ (km/h): 215
CONSUM MEDIU (l/100 km): 6,6
EMISII CO2 (g/km): 154