Advertisement
TEST-DRIVE — martie 3, 2015 at 11:50 am

Test Drive Dacia Mudster: Classic Rock

by

F87A2787

Uneori, tot ce-ți trebuie pentru a scăpa de stres este o mică escapadă pe un vârf de minimunte. Iar dacă ai parte și de noroi și de companie plăcută, atunci rețeta e perfectă.

 

Cam toată lumea care a fost vreodată în off-road cu o mașină știe că, pe lângă un sistem de tracțiune integrală, câteva diferențiale deștepte și un motor voinic, mai ai nevoie și de anvelopele potrivite. Pentru că fără aceste anvelope tot cuplul din lume, cu toate diferențialele din lume, nu te salvează din noroi. Cu atât mai mult cu cât e amestecat și cu iarbă proaspăt plouată.

Noi am ales să facem această mică excursie pe drumuri mai puțin umblate cu Dacia Duster. Și nu pentru că suntem naționaliști convinși, ci mai degrabă împinși de curiozitate. Dacia Duster promite multe, arată mai bine, iar în interior, deși oarecum spartan, are acum un display cu touchscreen și câteva jucării care aduc mașina mai aproape de secolul nostru. Și pentru că am vrut să fim siguri că nu rămânem împotmoliți pe undeva, am apelat și la prieteni, tot cu un Duster, dar ceva mai special. Mudster, căci așa se cheamă Duster-ul făcut de ei, are câteva jucării în plus care-l fac aproape de neoprit în off-road.

Oricum ambele mașini sunt echipate cu motorul diesel, de 1,5 litri, ce dezvoltă 115 cai-putere, doar că Mudster-ul are câteva avantaje în fața unui Duster proaspăt ieșit pe poarta fabricii. Cel mai evident lucru, pe lângă stickere, este garda la sol, ceva mai mare, dar și jantele și anvelopele, montate speciale pentru ieșirile mai aventuroase.

Apoi, vei observa desigur snorkel-ul, care duce aventura la un alt nivel și transformă Mudster-ul, dacă e cazul, într-o mică regată care trece fără probleme prin apă. Pe lângă asta, Mudster-ul vine echipat și cu sistem de prindere a roții de rezervă în afara mașinii, pe portbagaj. Un sistem deștept, care culisează în două mișcari și îi ajută pe cei care vor să-și echipeze modelele Duster cu sistem de alimentare GPL fără să piardă spațiul din portbagaj.

Acum, pe lângă aceste modificări care se observă cu ochiul liber, Mudster mai are câteva atuuri ascunse. Primul dintre ele ar fi diferențialul spate care are, de altfel, și o poveste interesantă. El vine din Rusia și este produs într-o fabrică de armament, unde oamenii se joacă și de-a diferențialele în timpul liber.

Prin urmare, diferențialul e solid ca un tanc și cu siguranță te va ajuta să scapi din unele situații mai dificile. Un alt mic bonus e un PowerChip, care aduce în plus vreo 15 cai-putere și cam 20 Nm. Aaa, da, era să uit. Mudster mai vine, așa cum îi stă bine oricărei mașini preparate pentru off-road, și cu un troliu care are talentul de a te scoate de unde rămâi blocat atunci când toate celelalte sisteme se dovedesc a fi insuficiente. Sigur, acum te întrebi cât costă toate aceste modificări, nu? Ei bine, cu totul, inclusiv anvelope și jante, și toate cele de mai sus, va trebui să plătești cam 6.000 de euro. E mult, e puțin, asta tu poți să judeci. Tot ce știu eu e că Mudster-ul arată bine și nu prea are cine sau ce să-i pună piedică atunci când iese de pe asfalt.

Dacia Duster însă s-a dovedit a fi și el, așa cum ne așteptam de altfel, destul de bucuros în off-road. Are un sistem de tracțiune integrală nepermanent care-l ajută să urce liniștit, o gardă la sol suficient de mare pentru trasee medii, dar și cuplu sănătos, cât să nu simți nevoia de mai mult. Una peste alta, Duster și Mudster fac echipă bună și par să existe unul pentru celălalt •

 

Highlights:

Duster-ul nu se sperie nici de nămol, nici de bălți. De fapt, e ca un brac german proaspăt spălat, care vrea să-și ascundă mirosul.

PowerChip-ul este necesar în cazul Mudster‑ului pentru a suplini „scăderea“ de cuplu cauzată de jantele și de anvelopele mai mari.

Un troliu e oricând bun la mașina omului, mai ales dacă-ți place prin păduri.

Pe băieții de la Mudster îi găsiți pe  www.mudster.ro sau pe pagina lor de Facebook care se cheamă, desigur, Mudster.

Citeste si...

Test Drive Lexus RX450h: SUV ECO
Test Drive: Porsche 718 Cayman S – Transplant de inimă

Lasa un comentariu:

Comentarii