O mașină decapotabilă are întotdeauna un farmec aparte. Asta dacă nu cumva e vreun Peugeot 308 CC, caz în care farmecul se transformă într-un coșmar. Din fericire însă, am adus Peugeot-ul în discuție doar pentru a fi răutăcios.
Meseria de jurnalist auto are o serie de avantaje și dezavantaje. Puse pe hârtie, privite cu un ochi echilibrat și obiectiv, probabil că dezavantajele sunt mai multe decât avantajele. Un contabil ți-ar spune că nu rentează, că nu ești pe profit. Că a făcut calculele, a tras linie și are o singură concluzie: dezavantajele bat avantajele. Pe de altă parte, contabilii nu sunt cei mai „de viață“ oameni. În viziunea mea, ei stau la un birou din PAL, poate maroniu, pe un scaun din piele artificială, cu ochii adânciți în numere, calcule și sheet-uri de Excel. Cu un creion strâns între dinți și cu o ștampilă în mâna stângă. Din fericire însă, noi, jurnaliștii auto, avem altă filosofie de viață. Un contabil ar spune că-i păguboasă. Ne bucurăm la lucruri mărunte.
Se întâmplă, din când în când, să-ți cadă pe mână câte o mașină care să te facă să uiți de nopțile pierdute prin redacție, de salariul întârziat și de multele, poate prea multele ore pierdute pe drumuri. Da, e cazul și acestui BMW Z4. Fără să fie vreun M, fără să poate fi încadrat în categoria de supercar, fără să aibă sub capotă un V12. Nu, nici pe departe. De fapt, acest BMW Z4 are un banal motor de 2,0 litri, cu patru cilindri și tot atâtea supape. Adică patru. Accelerație uluitoare nu, cuplu nemaiîntâlnit, nu.
Și atunci te întrebi, ce are Z4-ul ăsta, nu? Are farmec. Are o direcție fabuloasă, un șasiu excelent, o transmisie automată incredibilă și mai are un plafon retractabil. Are 245 de cai-putere și 350 Nm. Iar asta înseamnă că o poți controla. Înseamnă că o poți conduce aproape de limită, înseamnă că îți permite să te crezi pilot. Înseamnă că poți decupla sistemele de siguranță și mai înseamnă că poți derapa în voie. În voia ta, desigur.
E timpul pentru un exercițiu de imaginație. Uită-te la poze. Uită-te la mașină. O vezi, da? E capotată. Plouă afară. Ești pe DN1, tocmai ieșit de pe A3. Nu, nu închide ochii, pentru că trebuie să citești. E marți, ai găsit o scuză mincinoasă și ai plecat de la birou cu puțină febră. După cum ziceam, tocmai ai ieșit de pe A3, afară plouă și iPhone-ul ți-e contactat la USB-ul mașinii. Ești puțin dezamăgit, pentru că te așteptai ca măcar în ziua în care ți‑ai mințit șeful să ai parte de soare. Ai fi vrut să decapotezi mașina, dar e bine și așa. Mergi mai repede decât celelalte mașini, dar nu te grăbești niciunde. Ai auzit doar că au asfaltat ăștia drumul din Sinaia până la Piatra Arsă. Vrei doar să te plimbi. Fumezi? Nu? Dacă fumezi, e clar că ai geamul puțin deschis. Te mai supără câte o picătură de ploaie care se lovește de mânerul ușii și care te stropește. Dar nu te deranjează. S-a mai eliberat drumul și ai început să mergi mai tare. În depărtare, deasupra pădurilor, pare că norii se mai risipesc. În Comarnic te oprești la Rompetrol-ul de la intrare, ăla de pe stânga, să-ți iei un suc. Poate și ceva de ronțăit, dar nu ești sigur. Te oftici că ai luat sucul și că n-ai mers la baie înainte. O să te chinuiești să găsești un loc să sprijini doza pe care scrie „Alexandra“. Gata, ai rezolvat. Te îndrepți spre mașină și te mai oftici puțin. Ploaia și drumul au murdărit-o și doar ce o spălaseși cu o seară înainte. Te urci iarăși la volan. Mai ai puțin până în Sinaia. Vreo câțiva kilometri. Îi parcurgi repede, dar încetinești poate mai mult decât ar trebui la acele poduri. Le știi, nu? Alea cu gropi, unde ți-e milă de jante. Ajungi în Sinaia, faci stânga spre Târgoviște. Aici nu mai plouă, dar încă n-ai decapotat mașina. Mai mergi așa până faci dreapta, spre Piatra Arsă. Te oprești puțin acolo. Apeși pe buton și decapotezi. Brusc, îți dai seama că cele 8 grade de afară sunt mai răcoroase decât ai fi crezut. Dar nu-i nimic, dai drumul la căldură și la încălzirea în scaun. Și pleci. Prima porțiune de drum e îngustă, pe jos e ud și ești încă în modul Comfort. Ți-e frică să mergi tare pentru că e prima ta ieșire cu mașina asta. Te mai enervează și picăturile de apă ce cad din copacii scuturați de vânt. Dar ieși din pădure și lași în spate întunericul și, dintr-o dată, afară e mai lumină. Aerul răcoros te lovește în ceafă și în frunte, iar mirosul de asfalt proaspăt plouat pare că-ți mărește capacitatea pulmonară. Ai trecut deja pe modul Sport. Ai prins curaj, accelerezi mai tare, mergi mai tare. Îți place că, din loc în loc, parapetul de protecție lipsește. Te face să te simți că trăiești mai periculos. Ești singur pe drum, iar de după crestele înalte a apărut soarele. Tocmai ai trecut de o stână ce pare părăsită. E pe stânga, în vale. În dreapta e stâncă. Și munte. Și beton. Cam un metru jumătate de beton. Te gândești că dacă tot e să o faci lată, mai bine o faci în beton decât în prăpastia din stânga. Ai priceput, da? Stânga prăpastie, dreapta beton. Ai trecut cutia pe manual și padelele de pe volan sunt reci. Dar îți place să le atingi, au un feeling metalic, solid. Îți dau încredere. Ai trecut deja pe Sport+. Ai o linie dreaptă în față. Cam 200 de metri. Accelerezi la maximum. Schimbi a treia pe la mijlocul ei, mai accelerezi puțin, frânezi și retrogradezi pentru virajul destul de strâns, în urcare, de stânga. Miști volanul lejer, fără mișcări bruște, continuu și accelerezi. Mașina derapează, dar o corectezi repede din volan și accelerezi mai departe. Nu apuci să dai iarăși a treia și mai frânezi. Tot viraj de stânga, tot în urcare, dar mai larg. Îl iei cu accelereția aproape în blană și imediat după ce ieși, schimbi. Ai linie dreaptă și un viraj de dreapta, aproape de 90 de grade. Frânezi, te liniștești un pic și îți iei privirea de la drum și piciorul de pe accelerație. Nu e nimeni în afară de tine pe munte. Cerul de deasupra e senin, în depărtare, spre Babe, e negru. Atmosfera e limpede, iar iarba e mai verde decât în oraș. E proaspăt plouată și pare că a prins puțin mai multă culoare. Zâmbești. La început doar în colțul gurii, discret, ca și cum ți-ar fi rușine să nu te vadă cineva. După, zâmbești larg și îți spui, în gând: „Ce meserie frumoasă am!“. Asta doar dacă nu ești contabil. Așa îți dai seama că ai consumat 20 de litri de benzină fără să fie nevoie și că ai dat bani pe un suc și-un corn când aveai mâncare acasă.
