Advertisement
TEST-DRIVE — aprilie 4, 2016 at 4:23 pm

Test Drive Audi A4 2.0 TDI

by

Casual smart

Segmentul sedanurilor premium pare că se află acum la o răscruce de drumuri, unde direcțiile de design se întâlnesc cu cele legate de conectivitate digitală, cu cele care duc spre zona eco și cu cele care te conduc spre sistemele de siguranță și asistență.

În momentul de față, mai toată lumea pare blocată în această „intersecție“, încercând să combine toate aceste direcții în încercarea de a oferi clientului un pachet complet. Ce drum va alege fiecare producător rămâne de văzut și vom afla probabil în următorii ani. Deocamdată, însă, Audi ne pune față-n față cu noul A4 care, cel puțin la prima vedere, la fel ca rivalii săi, nu pare foarte sigur care e drumul cu prioritate. Designul este o evoluție a generațiilor precedente, fără schimbări majore, păstrând aceleași linii generale și proporții tipice pentru un sedan. Și totuși, eleganța este prezentă indiferent de unghiul din care privești, iar grila masivă din față punctează la capitolul sportivitate, deși nu acesta este punctul forte. Cel puțin nu în cazul motorizării 2.0 TDI despre care vorbim acum.

În timp ce designul exterior ascunde parcă îmbunătățirile aduse acestei generații, în interior lucrurile stau cu totul altfel. Un nou instrumentar de bord, un nou layout al comenzilor și al display-ului central, dar și un nou design funcțional pentru sistemul MMI, precum și pentru cel al sistemului de climatizare. Așa cum spuneam, totul este diferit, schimbările aduse interiorului sporind semnificativ percepția asupra calității, atât prin perspectiva materialelor folosite, dar mai ales prin experiența senzorială pe care acționarea fiecărui comutator reușește să o creeze. Audi a ales acest drum cu mulți ani în urmă și nu se abate de la el. Ar fi și păcat să o facă, pentru că oricât de bine ar arăta un interior de Mercedes-Benz sau oricât de sportiv și intuitiv ar fi unul de BMW, acționarea comenzilor, senzația pe care ți-o oferă apăsarea butoanelor sau finețea detaliilor din interior nu poate fi egalată. Cel puțin nu acum. Și, chiar dacă în cazul de față vorbim despre un nivel de echipare mediu, în interiorul noului A4 totul pare perfect.

Singurul lucru pe care l-aș putea critica este acela că display-ul nu se ascunde în bord, la fel ca în cazul altor modele din gamă. În rest, doar cuvinte bune și oarecum laudative.

Motorizarea modelului din test este un clasic 2.0 TDI, a cărui putere maximă este de 150 CP și care dezvoltă un moment motor de 320 Nm. Puterea și cuplul sunt transmise punții față prin intermediul unei cutii manuale cu șase rapoarte, astfel că sprintul de la 0 la 100 km/h durează 8,9 secunde, în timp ce viteza maximă este 221 km/h. Prima surpriză a venit din partea cutiei de viteze. În primul rând pentru că nu am mai condus un Audi cu transmisie manuală de foarte multă vreme și, în al doilea rând, pentru că această cutie este mult mai plăcută decât îmi aminteam. Cursa scurtă a schimbătorului, promptitudinea schimbărilor și feelingul sunt exact așa cum trebuie, iar faptul că motorul 2.0 TDI își livrează cuplul maxim de la 1.500 de rotații pe minut aduce un mare plus la capitolul flexibilitate.

ROT_7116

Interiorul noului Audi A4 îți oferă o serie de experiențe senzoriale pe care cu greu le vei găsi la bordul modelelor rivale, fiecare apăsare de buton fiind însoțită de un sunet mecanic, sporind astfel impresia asupra calității.

ROT_7085 mare

În linii generale, designul este o evoluție timidă. Însă detaliile sunt cele care fac diferența.

În această versiune, noul A4 nu poate emite prea multe pretenții în cazul sportivității, însă are alte argumente de partea sa. Sigur, un sprint 0-100 km/h în sub nouă secunde este mai mult decât decent, dar cei care vor alege această motorizare vor căuta mai degrabă confortul și rafinamentul unui sedan premium, iar la aceste două capitole, Audi A4 nu dezamăgește câtuși de puțin. Setările suspensiei, nivelul de antifonare și rafinamentul de care acest nou propulsor dă dovadă sunt exemplare, iar, per ansamblu, noul A4 este o oază de liniște pentru cei aflați în interior, indiferent de viteza de deplasare, de suprafața de rulare sau de turația motorului. Cei de la Audi au reușit să elimine acel zgomot de suspensie care în cazul generației precedente se transmitea în interior și devenea puțin deranjant, iar zgomotul de rulare și cel de vânt nu se fac simțite decât la viteze de autostradă. Trecerile peste denivelări sunt line, suspensia făcându-și bine treaba, în timp ce pe drumurile virajate noul A4 tinde mai degrabă către un comportament orientat spre confort.

Aceeași suspensie care filtrează bine imperfecțiunile drumului nu poate ține întotdeauna pasul cu viteza de abordare a virajelor, motiv pentru care mișcarea de ruliu este ceva mai pronunțată decât te-ai așteptat. Direcția este foarte lejeră la viteze mici, dar câștigă în consistență pe măsură ce viteza crește, cu toate că feedback-ul lipsește. Ca o consolare însă, precizia sistemului de direcție este destul de ridicată, dar se menține acel sentiment de „deconectare“ între roți și volan. Noul Audi A4 aduce o evoluție importantă pentru acest model, chiar dacă design-ul exterior ascunde acest lucru. Este o mașină confortabilă, rafinată, cu un propulsor flexibil și economic, iar interiorul este unul care te va încânta de fiecare dată când vei urca la volan.

ROT_7044

Precizia sistemului de direcție este destul de ridicată, dar se menține acel sentiment de „deconectare“ între roți și volan.

Date tehnice Audi A4 2.0 TDI:

Preț de listă (cu TVA): de la 35.339 euro

Putere (CP): 150/3.250

Cuplu (Nm): 320/1.500

0-100 km/h (s): 8,9

Viteză maximă (km/h): 221

Consum mediu (l/100 km): 3,8

Emisii CO2 (g/km): 99

Citeste si...

Test Drive Volvo V40 Cross Country - Go for it
Test Drive: Volvo V40 – Deschide-ți orizontul!

Lasa un comentariu:

Comentarii