Teoretic, să ajungi vineri dimineață, la 08:30, la Academia Titi Aur, când tu stai mai aproape de Constanța, nu e unul dintre lucrurile pe care ți le dorești. Dar, ca de mai fiecare dată, scopul scuză mijloacele. Iar de data asta ocazia a fost de a merge pe circuit cu versiunile Quadrifoglio ale modelelor Alfa Romeo Giulia și Stelvio.
Text: Andrei Barbu Foto: Dragoș Savu
Anul acesta am început să merg la raliu, pe post de copilot, în campionatul rezervat vehiculelor istorice. Și întâmplarea face să stau pe scaunul din dreapta al unei Alfe supraalimentate, de Grupă 4, construită prin ’78 și adusă la starea inițială anul acesta, după multă muncă. Și nu, nu-s fan Alfa Romeo și nici nu știu prea multe despre istoria acestei mărci. Dar ocazia de a merge pe circuit cu versiunile Quadrifoglio ale lui Giulia și Stelvio mi s-a părut un motiv suficient de bun încât să mă trezesc pe la 06:30. Mai ales că mă bazam și pe cafeaua de acolo pentru a-mi deschide ochii. Bine, n-am să ascund faptul că 510 cai-putere mi se par prea mulți pentru circuitul Academiei Titi Aur, mai ales în cazul lui Stelvio. Pentru că oricât ar încerca italienii să-și pună SUV-ul la cură de slăbirie, cu mult aluminiu, ceva carbon și niște discuri de frână ceramice, mașina rămâne, în esență, un SUV. Și poate lucru ăsta e mult mai accentuat atunci când virajele sunt strânse.
Direcția lui Stelvio mă impresionează de fiecare dată, la fel cum sistemul de frânare mă surprinde de fiecare dată. Steroizii pompați în motorul lui Stelvio Quadrifoglio stârnesc inividie în mușchii oricărui bodybuilder, iar mașina se-ncordează repede și evacuarea-i pleznește obraznic. Pe cântar, Stelvio stă în jurul a 1.700 de kilograme, așa că V6-le de 2,9 litri e vioi, rapid și, uneori, aproape brutal. Frânele sunt înse cele care duc tot greul și îngenunchează anvelopele înaintea fiecărui viraj. Pentru un SUV, Stelvio Quadrifoglio e impresionant. Nu degeaba a avut recordul pentru cel mai rapid tur pe Nürburgring în categoria mașinilor care n-ar trebui să intre pe circuit.
De partea cealaltă, Giulia e un atlet desăvârșit. Nu mai e un bodybuilder plin de steroizi, e un alergător la sută. Și singurele obstacole în fața lui sunt rivalii teutoni. Aluminiul și carbonul se regăsesc și la Giulia, doar că aici te bucuri și mai mult de puterea și de cuplul motorului. Automata cu opt trepte este o plăcere și, după ce ai coborât din Stelvio, ai impresia că cineva ți-a dat plumbii jos de pe glezne. Agilitatea se ascute, frânele par mai eficiente și totul e mai ușor. Mult mai ușor. În fine, îți ziceam și la-nceput. Nu-s fan Alfa, dar, în ultimul timp, italienii încep să-și aducă produsele la nivelul numelui. Iar ăsta cred eu că e cel mai important lucru.
