De curând, Volvo a anunțat că până în 2025 dorește ca 50% din mașinile noi pe care le vinde anual să fie pur electrice. Iar acum marca suedeză anunță că nu va oferi motorizări diesel pentru noua generație a sedanului de clasă medie Volvo S60.
„Viitorul nostru este electric și nu vom mai dezvolta o nouă generație de motoare diesel. Vom opri producția de modele care au doar propulsoare cu ardere internă și în locul lor vom oferii propulsii hibride cu motor pe benzină în tranziția către electrificarea completă. Noul S60 reprezintă următorul pas în această direcție” – spune răspicat Håkan Samuelsson, președintele Volvo Cars.
Noul Volvo S60 va fi produs începând din această toamnă, doar în noua uzină din Charleston, Carolina de Sud. Așadar, va fi exportat din SUA către restul mapamondului. Inițial, S60 va fi propus cu motoare Drive-E cu 4 cilindri pe benzină, precum și cu două propulsii hibride, care integrează tot motoare pe benzină. Iar din 2019 vor fi oferite și versiuni de propulsie mild-hybrid.