Advertisement
STIRI — martie 13, 2017 at 3:36 pm

VIDEO: Porsche Panamera Sport Turismo – Mai mult spațiu pentru sport

by

Porsche Panamera Sport Turismo a debutat cu ocazia Salonului Auto de la Geneva și propune un plus de spațiu și utilitate, pe lângă abilitățile sportive și rafinamentul deja binecunoscute ale limuzinei germane.

Parcă nu pare natural să găsești într-un comunicat de presă emis de Porsche exprimări de genul “combinația perfectă între utilitate zilnică și flexibilitate maximă”. Dar în cazul modelului Panamera Sport Turismo flexibilitatea maximă se referă fără echivoc nu doar la spațiu pentru bagaje, ci și la cât de amplu va fi zâmbetul celor care-i vor urca la volan. Vorbim despre o versiune stil shooting brake a modelului Panamera, cu motorizări de până la 550 CP.
Dar să începem cu lucrurile care diferențiază această versiune de restul familiei Panamera. Așadar, Porsche Panamera Sport Turismo are proporții distincte: 5.049 mm lungime, 1.428 mm înălțime, 1.937 mm și un ampatament generos, de 2.950 mm. Aceste specificații fac ca Sport Turismo să fie singurul Panamera disponibil și cu 3 locuri în spate, având o banchetă fracționabilă 40:20:20. Dar se oferă și opțiunea cu două fotolii reglabile individual. Și accesul la locurile din spate este mai facil, pentru că plafonul nu mai coboară ca la un Panamera normal. A
Avantajele continuă și la nivelul portbagajului, care are un volum de 520 litri. În portbagaj poate fi montată și o priză de 230 volți. Sunt detalii care par să spună că destui clienți de Panamera au nevoie să se plimbe des cu bagaje numeroase după ei. Oricât de atipic ar suna, trebuie să admitem că rezultatul este unul dintre cele mai interesante modele break de lux pe care le crează industria auto în prezent.
O privire la lista de motorizări și prețuri anunțată pentru România ne arată clar că Sport Turismo este pentru familiile care vor adrenalină și își permit să plătească sume frumoase pentru senzațiile tari. Iată ce spune comunicatul de presă: „Prețurile în Romania încep de la 87.086 euro pentru Panamera 4 Sport Turismo (330 CP), de la 106.201 euro pentru Panamera 4S Sport Turismo, de la 99.300 pentru Panamera 4 E-Hybrid Sport Turismo (putere totală a sistemului de 462 CP), de la 109.489 euro pentru Panamera 4S Diesel Sport Turismo (422 CP) și 138.638 euro pentru Panamera Turbo Sport Turismo (550 CP). Prețurile nu includ TVA.”

Abilitățile dinamice ale versiunii Sport Turismo sunt asigurate și de preluarea tuturor delicateselor tehnice cu care se laudă Panamera: „Din punct de vedere tehnologic și al design-ului, Sport Turismo utilizează toate inovațiile introduse pe noua gamă de modele Panamera, lansată anul trecut. Printre acestea se numără Porsche Advanced Cockpit, sistemele de asistență inovatoare precum Porsche InnoDrive, cruise control adaptabil, sisteme de șasiu precum sistemul de direcție pe puntea spate, sistemul electronic de stabilizare Porsche Dynamic Chassis Control (PDCC Sport) și trenuri de rulare puternice. În plus, toate automobilele Panamera Sport Turismo includ și Porsche Traction Management (PTM) – un sistem de tracțiune integrală activă, cu ambreiaj multidisc controlat electronic – în echiparea standard. În ceea ce privește modelele S, suspensia pneumatică adaptivă cu perne de aer cu trei camere face parte, de asemenea, din dotarea standard.”

De asemenea, Sport Turismo dispune de un eleron ajustabil montat la capătul plafonului, care își adaptează extinderea și unghiul în funcție de modul de condus și de setările selectate. Sunt setate trei poziții, prin care eleronul poate genera o deportanță suplimentară de până la 50 kg pe puntea spate, sau poate reduce zgomotul provocat de vânt.
Am lăsat la final cifrele legate de performanțe, fiindcă sunt cireașa de pe tort. Iar la acest capitol Porsche Panamera Turbo Sport Turismo cu motor V8 de 4 litri, 550 CP și 770 Nm este absolut amețitor. Acesta sprintează de la 0 la 100 km/h în 3,8 secunde, sau în 3,6 secunde cu pachetul Sport Plus. Iar 200 km/h cu start de pe loc sunt atinși după numai 12,9 secunde. Dar și hibridul Panamera 4 E-Hybrid Sport Turismo impresionează, sistemul său de propulsie cu 462 CP fiind cotat cu un consum mediu de 2,5 l/100 km.

Citeste si...

Bentley Mulsanne- Reamenajarea de primăvară a palatului
VIDEO: De ce costă Rolls-Royce Sweptail mai mult decât patru Bugatti Chiron?

Lasa un comentariu:

Comentarii