Advertisement
STIRI — martie 22, 2016 at 11:10 am

VIDEO: Până și un câine poate parca noul Corsa

by

Vauxhall demonstrează sistemul de parcare laterală automată al noului Corsa punând la volan un câine.

Vauxhall a găsit o metodă inedită și haioasă de a promova sistemul Advanced Park Assist care practic parchează automat noul Corsa. Marca geamănă a lui Opel ne învață o nouă glumă la adresa celor care nu se pricep la parcatul mașinii: „Până și un câine ar parca mai bine decât tine!”. Și ca să dovedească acest lucru a surprins pietonii de pe Winbledon High Street demonstrând sistemul Advanced Park Assist cu un câine la volanului noului Corsa. Mirarea martorilor a fost cu atât mai mare cu cât aparent nu era nici o persoană în mașină alături de câine.

 

Este tentantă „scamatoria” făcută de Vauxhall doar cu scop de promovare, dar în nici un caz nu îndeamnă să încercați așa ceva în parcarea din fața blocului. Este simpatică filmarea cu cățelul la volan și într-adevăr ar fi de-a dreptul hilară explicația dată poliției sau asiguratorului. Dar nu e deloc comic să îndoi mașinile vecinilor. Sistemul Advanced Park Assist este inteligent, dar implică responsabilitate din partea șoferului.

Sistemul Advanced Park Assist care poate fi ales de clienții mărcilor Vauxhall și Opel recunoaște spațiile de parcare laterale și efectuează automat manevrarea mașinii în spațiul de parcare, fără ca șoferul să fie nevoit să pună mâna pe volan. Conform Opel, sistemul folosește senzori cu ultrasunete pentru a măsura spațiile de parcare laterale sau perpendiculare, calculează traiectoria corectă și controlează direcția mașinii. În timpul manevrei automate, șoferul trebuie să controleze pedalele de accelerație și frână și cutia de viteze.
Desigur, sisteme cu asemenea funcții se regăsesc acum pe listele de dotări oferite de majoritatea constructorilor auto. Însă în cazul Vauxhall iese în evidență modalitatea de promovare a acestui sistem. De altfel, aceasta nu este prima campanie de promovare a sistemului Advanced Park Assist desfășurată de marca Vauxhall. Anul trecut un studiu Zeto arăta că manevra de parcare laterală cu spatele este cea mai temută de către cei care dau examenul pentru carnetul de șofer. Surclasează până și mersul în marșarier într-o curbă sau plecatul din rampă. Și cu această ocazie Vauxhall a realizat un videoclip demonstrativ, împreună cu cursanții școlii de șoferi RED.

Citeste si...

Ford GT intră în producție la finalul lui 2016
AM-RB 001 – Hypercar-ul creat de Aston Martin și Red Bull Racing va avea performanțe de Formula 1

Lasa un comentariu:

Comentarii