Advertisement
STIRI — octombrie 24, 2017 at 4:22 pm

VIDEO: Noul Volvo XC40 – Redefinirea mobilității, de la achiziționare până la utilizare

by

De la tehnologii de conectivitate, siguranță și motorizare, până la abonament de utilizare care înlocuiește achiziționarea clasică, Volvo XC40 ne conduce într-o nouă eră a mobilității.

New Volvo XC40 - exterior

Noul model XC40 este cel mai mic SUV din gama Volvo, dar sosește înzestrat cu toate tehnologiile avansate ale fraților mai mari XC90, S90, V90 și XC60. Asta îl recomandă drept cel mai inteligent SUV premium din segmentul compact, unde întâlnește rivali precum BMW X1 și Audi Q3. Sistemele sale de siguranță detectează celelalte vehicule, pietonii, bicicliștii și animalele mari și nu doar avertizează șoferul, ci frânează automat mașina pentru a evita coliziunea, atunci când cel de la volan nu intervine la timp. Aceste funcții de frânare automată funcționează și la intrarea în intersecții, dar și în timpul manevrelor în marșarier. Nu lipsesc camerele video care oferă o vedere împrejurul mașinii, sistemul de asistare a manevrelor de parcare, cruise control-ul adaptiv, sistemele de citire a semnelor de circulație, sau de detectare a vehiculelor din unghiul mort. Sistemul de păstrare a benzii de rulare poate fi completat cu Run-off Road Mitigation, care intervine pentru ca mașina să nu părăsească accidental carosabilul. În cazul nefericit în care acest lucru se întâmplă, sistemul Run-off Road Protection tensionează centurile de siguranță și modifică profilul pernelor scaunelor pentru a reduce șocurile resimțite de pasageri.
Și gama de motorizări va reflecta tranziția către o nouă eră a mobilității. Pe lângă motorizările D4 AWD (190 CP) și T5 AWD (247 CP), XC40 va fi oferit și în versiune electrică, hibridă sau cu un nou motor cu 3 cilindri.

Nu în cele din urmă, modalitatea de utilizare a noului Volvo XC40 oferă o alternativă inedită pentru formulele de achiziției clasice. Prin serviciul Care by Volvo, clienții plătesc lunar un abonament pentru utilizare, care include și taxe și asigurări. După 24 de luni pot alege un alt automobil nou. Acest serviciu este disponibil momentan în Suedia, Marea Britanie, SUA, Germania, Italia, Spania, Polonia și Norvegia. Dar va fi extins și în alte țări. În funcție de țară, Care by Volvo oferă și servicii tip concierge precum alimentarea, spălarea, asistența tehnică și livrarea comenzilor online chiar la automobil.

Citeste si...

VIDEO: Debut silențios pentru prototipul lui Aston Martin Rapide E
Soluții de carantină: Mercedes-Benz propune schițe de colorat pentru copii

Lasa un comentariu:

Comentarii