Advertisement
STIRI — aprilie 2, 2018 at 2:54 pm

VIDEO: Jaguar F-PACE SVR – Sporturi ecvestre cu 550 de cai

by

Construit de departamentul Special Vehicle Operations, Jaguar F-PACE SVR este cea mai rapidă și furioasă versiune a SUV-ului britanic care a câștigat în 2017 titlurile World Car of the Year și World Car Design of the Year.

Sub capota sa se află un propulsor V8 de 5 litri supraalimentat, care dezvoltă 550 CP și 680 Nm. Execută sprintul 0-100 km/h în 4,3 secunde și atinge o viteză maximă de 283 km/h. Aerodinamica specifică caroseriei modelului F-PACE SVR sporește stabilitatea la viteze mari. Iar decelerarea și oprirea acestui SUV se face prompt cu ajutorul sistemului de frânare care a primit discuri mari, construite din două secțiuni. Discurile de frână au diametru de 395 mm la roțile față și 396 mm la roțile din spate.

Controlul mașinii este sporit și de suspensiile sport. Arcurile de la puntea față sunt cu 30% mai rigide, iar cele din spate cu 10%. Totodată, barele antirului reduc mișcările caroseriei cu 5%. Sunt oferite jante cu diametru de 21 sau 22 de inch, cele din spate fiind cu 25 mm mai late decât cele din față, pentru a favoriza stabilitatea mașinii. Jantele de 22 de inch sunt cu 2,4 kg mai ușoare la puntea anterioară și cu 1,7 kg mai ușoare la puntea posterioară, iar designul lor favorizează răcirea discurilor de frână.

Sistemul de evacuare a fost proiectat pentru a fi cu 6,6 kg mai ușor decât cel standard și a oferi performanțe superioare. Sistemul lor cu valve active produce și un sunet impresionant, care contribuie la experiența exaltantă de la volanul lui Jaguar F-PACE SVR.

Iar pentru ca șofatul exaltant să fie făcut cât mai în siguranță și control, indiferent de suprafața de rulare, versiunea SVR este primul Jaguar F-PACE echipat cu un diferențial spate activ și controlat electronic. Inginerii au calibrat într-un mod specific și tracțiunea integrală cu sistem de control Intelligent Driveline Dynamics (IDD), software-ul suspensiilor Adaptive Dynamics, direcția asistată electronic și setările sistemului Driving Mode. Activând modul Dynamic, șoferul se bucură de cele mai sportive reglaje pentru cutia de viteze, accelerație și direcției. Treptele cutiei de viteze pot fi schimbate și de la clapetele din spatele volanului, sau de la levierul care înlocuiește butonul rotativ al celorlalte versiuni F-PACE.

Nu în cele din urmă, experiența sportivă de la volanul lui Jaguar F-PACE SVR este accentuată și scaunele profilate, care au 14 reglaje comandate electric.

Citeste si...

VIDEO: Nissan IMx -Viitorul mobilității inteligente
VIDEO: Nissan GT-R50 by Italdesign ar putea fi comercializat pentru 900.000 de euro per exemplar

Lasa un comentariu:

Comentarii