Advertisement
STIRI — februarie 17, 2017 at 12:04 pm

VIDEO: Echipa care îl aduce la viață pe Michel Vaillant la Le Mans a ales Dunlop

by

Dunlop este și în 2017 principalul furnizor de anvelope pentru echipele din FIA WEC, colaborând inclusiv cu Rebellion Racing, echipa care va aduce pe circuit spiritul personajului de benzi desenate Michel Vaillant.

OPEN Michel-Vaillant[1]

Când eram copil, probabil cele mai celebre reviste cu benzi desenate erau Pif-urile și Rahan. Dar pentru mine au fost cu adevărat fascinante seriile de desene animate și revistele cu Michel Vaillant. Este vorba despre aventurile motorizate ale unui pilot care concura cu mașini de anduranță de tipul celor înscrise în Le Mans. A fost poate printre primele semne că voi avea o pasiune pentru automobile. Și iată-mă acum scriind despre cum Michel Vaillant capătă viață printr-o colaborare cu Rebellion Racing, echipa care a decis să concureze la Le Mans cu două prototipuri care vor purta grafică Michel Vaillant. Parteneriatul are și rolul promovării unei noi benzi desenate cu eroul creat de Jean Graton. Echipajul Vaillant Rebellion va lua startul și în restul curselor din campionatul FIA WEC (World Endurance Championship). Iar Dunlop ne anunță despre această colaboare fiind furnizorul anvelopelor pentru echipa care va aduce pe circuit spiritul lui Michel Vaillant.
Producătorul de anvelope explică: „Michel Vaillant și Dunlop au o lungă istorie împreună, valori comune și o moștenire veche în cadrul cursei de 24 de ore de la Le Mans. Din cele 75 de cărți de benzi desenate, 12 au fost lansate pe circuitul Sarthe. Dunlop deține recordul de victorii în cursa de 24 de ore de la Le Mans, cu 34 de victorii acumulate de-a lungul anilor alături de mărci prestigioase precum Jaguar, Ferrari și Porsche.”
Dunlop este totodată furnizorul principal de anvelope pentru echipele care s-au înscris la European le Mans Series în clasa LMP2 Prototype. Dacă anul trecut 71% dintre echipe au ales Dunlop, în 2017 procentul a crescut la 84%. „La clasa LMP2 din Campionatul Mondial de Anduranță FIA WEC, unde Dunlop a fost alegerea câștigătorilor în cursa de 24 de ore de la Le Mans în ultimii 6 ani, majoritatea echipelor (18 din 23 de mașini) au ales să concureze pe anvelope Dunlop. La linia de start a LMP2, Dunlop a anunțat de asemenea un parteneriat cu Michel Vaillant, erou mitic în motorsport, ca parte a evenimentului de lansare a cărții de benzi desenate Rébellion.
La clasele LMGTE din cadrul Campionatului Mondial de Anduranță FIA WEC, Aston Martin Racing, care și-a adjudecat două titluri în 2016 (Nicki Thiim și Marco Sørensen câștigând FIA World Endurance Cup pentru GT Drivers și FIA World Endurance Trophy pentru GTE Pro Teams), a ales de asemenea încă o dată Dunlop pentru a-și apăra titlul din 2017.
Dunlop a efectuat teste în Sakhir (Bahrain) Sebring (SUA) și Paul Ricard (Franța) încă de la sfârșitul sezonului 2016. Pe cele mai noi mașini LMP2, combinația dintre noile reguli și noile specificații pentru anvelope Dunlop a dus la timpi pe turul de pistă extrem de apropiați de cei realizați la clasa LMP1 cu doar un sezon în urmă.” – adaugă Dunlop.

Pentru mai multe detalii despre Dunlop, vizitați site-ul oficial.

Citeste si...

Rolls-Royce Wraith “Inspired by Fashion” – Incursiune în lumea haute-couture
Teste finale pentru Yacco Racing înainte de începutul campionatului

Lasa un comentariu:

Comentarii