Advertisement
STIRI — octombrie 26, 2017 at 6:01 pm

VIDEO: BMW X2 pleacă la vânătoare de Mercedes-Benz GLA

by

BMW X2, cel mai mic Sports Activity Coupe din gama producătorului bavarez, va sosi pe piața din România în 2018.

P90278974_highRes_the-brand-new-bmw-x2

Mercedes-Benz s-a bucurat de o recepție foarte pozitivă pentru Mercedes-Benz GLA, un model care suprapune cu stil trăsăturile de SUV/crossover pe baza oferită de hatchback-ul Clasa A. Oarecum în același segment, Audi propune Q2, un model care urmează mai fidel formatul de SUV. Dar pentru acesta BMW a preferat să-l lase pe fratele mai mic MINI Countryman să-i dea o replică. Astfel, Mercedes-Benz GLA nu a avut până acum un rival fix pe calapodul său, altul decât Volvo V40 Cross Country. Dar modelul suedez nu a avut performanțe comerciale cu acceași amploare. Poate din acest motiv BMW a ales să construiască un concurent cu format original pentru GLA.
Acesta se numește BMW X2 și este descris drept un Sport Activity Coupe, fiind versiunea coupe a lui X1, model cu care împarte platforma tehnică, precum și mare parte a componentelor, exemplu fiind planșa de bord.

BMW a pus mare accent pe acest stil de coupe cu caracter sportiv, ceea ce este reflectat de profilul caroseriei plonjat spre spate, coeficientul aerodinamic de doar Cd 0,28, dar și elemente ce definesc în mod tradițional coupe-urile bavareze. Constructorul explică: “Montanţii C găzduiesc două caracteristici BMW: curba BMW Hofmeister distinctivă şi, pentru prima dată la un model BMW X, logo-ul BMW. Există ceva special în ceea ce priveşte designul acestor două elemente. Ca element integrat în montantul C, curba Hofmeister de la BMW X2 este uşor alungită şi nu trece peste linia uşii. Logoul BMW de pe montanţii C invocă un indiciu de design mult admirat la coupé-urile BMW clasice precum 2000 CS şi 3.0 CSL şi asigură că automobilul este recunoscut instantaneu pe şosea.”
Așadar, deși adoptă un format de caroserie nou pentru gama BMW, modelul X2 este inconfundabil un BMW.

Abilitățile dinamice ale lui X2 combină sportivitatea cu versatilitatea, calități pe care le denotă reglajele șasiului și sistemul de tracțiune integrală, pe care BMW le prezintă astfel:
“Răspunsul automobilului poate fi adaptat printr-o simplă apăsare a comutatorului Driving Experience Control, care permite conducătorilor să aleagă între modul implicit COMFORT, modul ECO PRO de sporire a eficienţei şi modul SPORT. Setarea preprogramată, disponibilă prin modul SPORT, oferă automobilului un răspuns şi mai dinamic al direcţiei şi al sistemului de propulsie. Dacă este specificată opţiunea Dynamic Damper Control (inclusiv o reducere a gărzii la sol cu 10 mm), suspensia automobilului poate fi ajustată şi mai precis la preferinţele şi cerinţele individuale. Suspensia M Sport, disponibilă standard la modelele BMW X2 M Sport şi M Sport X (opţional pentru modelul X2 de bază) vine include un reglaj mai ferm al arcurilor şi amortizoarelor. De asemenea, modelele BMW X2 echipate cu suspensia M Sport au garda la sol redusă cu 10 mm pentru o ţinută de drum şi mai sportivă.
Rulmenţii special adaptaţi ai barei antiruliu, care vin cu suspensia M Sport şi Dynamic Damper Control, oferă un nivel sporit de sportivitate şi dinamism.”

BMW X2 şi de tracţiune integrală xDrive oferită în funcție de motorizarea aleasă:
“În primul rând, noul model va fi lansat cu motor pe benzină pentru BMW X2 sDrive20i (consum mediu mixt: 5,9-5,5 l/100 km, emisii CO2: 134-126 g/km)*, plus variantele diesel X2 xDrive20d (consum mediu mixt: 4,8-4,6 l/100 km, emisii CO2: 126-121 g/km)* şi X2 xDrive25d (consum mediu mixt: 5,3-5,1 l/100 km; emisii CO2: 139-133 g/km)*. Varianta pe benzină este echipată cu transmisia sportivă Steptronic cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, care se remarcă prin schimbarea rapidă a vitezelor şi funcţionarea foarte eficientă, ceea ce contribuie la nivelul redus al emisiilor CO2. Motorul de 2,0 litri, cu patru cilindri şi putere de 141 kW/192 CP, oferă performanţe remarcabile. Sprintul de la 0 la 100 km/h durează 7,7 secunde, iar viteza maximă este de 227 km/h.
Ambele modele diesel sunt echipate cu sistem inteligent de tracţiune integrală xDrive ca dotare standard. Dotarea integrală Hill Descent Control permite BMW X2 să menţină automat o viteză dorită pe coborârile abrupte, asigurând un control direcţional optim în situaţii dificile.
Motorul diesel de 2,0 litri aflat sub capota modelului BMW X2 xDrive25d generează o putere de 170 kW/231 CP şi un cuplu maxim de 450 Nm. În ciuda faptului că emite doar 139-133 g CO2/km* în ciclul de consum combinat, vârful de gamă diesel pentru BMW X2 ajunge la 100 km/h cu start de pe loc într-un timp impresionant: 6,7 secunde. Ambele motoare diesel sunt conectate cu transmisia Steptronic cu opt trepte. Toate modelele cu transmisie automată pot fi comandate opţional cu clapete de schimbare a vitezelor pe volanul sport, permiţând ca agilul BMW X2 să fie condus într-un mod şi mai sportiv.
Cu un coeficient aerodinamic Cd de doar 0,28, X2 xDrive20d este unul dintre cele mai eficiente aerodinamic modele din întregul segment. Generează o putere maximă de 140 kW/190 CP şi are emisii CO2 de doar 126-121 g/km* în ciuda cuplului de 400 Nm.
Alte variante atractive ale BMW X2 vor fi adăugate în portofoliul modelului Sports Activity Coupé în prima parte a anului 2018 – sub forma variante X2 sDrive18i cu motor cu trei cilindri şi a variantelor X2 xDrive20i, X2 sDrive18d şi X2 xDrive18d – toate cu motoare cu patru cilindri.
Puterea modelelor pe benzină variază de la 103 kW/140 CP pentru X2 sDrive18i (cu transmisie manuală, consum mediu mixt: 6,3-6,0 l/100 km, emisii CO2: 144–138 g/km**; cu transmisia Steptronic cu şapte trepte, cu dublu ambreiaj, consum mediu mixt: 6,2-5,9 l/100 km, emisii CO2: 141–135 g/km**) până la 141 kW/192 CP pentru X2 xDrive20i (consum mediu mixt: 6,2-6.1 l/100 km; emisii CO2: 142–138 g/km**). Modelele diesel X2 sDrive18d (cu transmisie manuală, consum mediu mixt: 4,6-4,5 l/100 km, emisii CO2: 121-119 g/km**; cu transmisie Steptronic cu opt trepte, consum mediu mixt: 4,7-4,5 l/100 km, emisii CO2: 124–118 g/km**) şi X2 xDrive18d (consum mediu mixt: 5,2-4,8 l/100 km, emisii CO2: 137–128 g/km**) oferă 110 kW/150 CP.”

P90278960_highRes_the-brand-new-bmw-x2

Sistemele infotaiment cuprind a şasea generaţie iDrive şi cu opţiuni de control vocal cu procesare a limbajului natural, Head-Up Display complet color şi ecrane tactile de 6,5 și 8,8 inch pentru display-ul central (pentru modelele echipate cu sistem de navigație), care sunt oferite drept alternative pentru echiparea standard cu monitor de control de 6,5 inch. De asemenea, BMW X2 dispune standard și de ceasurile de bord black panel, introduse odată cu facelift-ul Seriilor 1 hatchback și 2 Coupe și Cabriolet.

Nu în cele din urmă BMW X2 poate fi echipat cu o serie extinsă de sisteme de asistare a condusului:
“Opţional, Driving Assistant include avertizarea la părăsirea benzii, afişarea limitei de viteză cu afişare a interdicţiei de depăşire, BMW Selective Beam cu asistent antiorbire al fazei lungi, precum şi avertizare în caz de coliziune şi de pietoni cu funcţia de frânare în oraş. În plus faţă de aceste funcţii, portofoliul Driving Assistant Plus oferă sistemul tempomat activ cu funcţia Stop & Go – care, între 30 şi 140 km/h, menţine viteza dorită introdusă de şofer şi distanţa de siguranţă faţă de vehiculele din faţă – şi asistentul de ambuteiaje. La viteze de până la 60 km/h, această funcţie preia de la conducător controlul de proximitate şi activităţile de menţinere a benzii de rulare pe autostradă. Asistentul de ambuteiaje utilizează asistenţa direcţiei pentru a menţine automobilul în mod fiabil pe mijlocul benzii, dar conducătorul trebuie să aibă cel puţin o mână pe volan pentru ca sistemul să funcţioneze. Controlul distanţei de parcare şi camera pentru mers înapoi, ale cărei imagini sunt transferate pe Control Display, fac ca manevrele să fie mai precise şi mai confortabile. De asemenea, asistentul de parcare opţional ajută conducătorul să găsească şi să utilizeze spaţiile de parcare laterală.”

Citeste si...

VIDEO: Mazda MX-5 RF ne oferă o demonstrație elegantă de striptease
Noul VW Golf vs Ford Focus: ce compactă alegi?

Lasa un comentariu:

Comentarii