Advertisement
STIRI — august 2, 2017 at 11:49 am

Tesla Model 3 – Debut fără rival

by

În timp ce constructorii germani își bat capul cu investigațiile din cadrul Dieselgate și își tot reconfigurează pușculița pentru a concepe și lansa modele electrice, Tesla mai face un pas înainte înaintea lor și atacă foarte convingător o piață de volum, accesibilă clienților americani care își permit să cheltuiască între 30.000 și 50.000 de dolari.

presskit-model-3

Tesla Model S și Model X au reprezentat un fel de pregătire a terenului pentru Model 3. Primele două modele sunt scumpe și nu au dat emoții constructorilor auto tradiționali, care se laudă cu vânzări anuale de ordinul a milioane de mașini. Însă Model 3 are exact rolul de a face alternativa propulsiei electrice accesibilă pentru un spectru mare de clienți. Acest sedan cu dimensiuni comparabile cu ale clasei medii debutează practic fără un rival direct, iar specificațiile și dotările sale sunt cu adevărat convingătoare, mai ales considerând prețurile anunțate.
Modelul cu baterie standard va avea prețuri ce încep de la 35.000 de dolari. Va fi produs din noiembrie 2017 și va avea o autonomie de 354 km. La stația de încărcare rapidă (supercharger) bateria standard are nevoie de numai 30 de minute pentru a se încărca suficient cât să ofere o autonomie de 209 km. La sursele de încărcare de la domiciliu (240 V, 32 A), bateria se încarcă într-o oră suficient pentru 30 km. Bateria standard face posibile o viteză maximă de 209 km/h și un sprint 0-96 km/h în 5,6 secunde.
Dar Tesla oferă și o baterie cu autonomie extinsă, care adaugă și 9.000 de euro la preț. Producția modelelor cu asemenea baterie a început deja. Autonomia este de circa 499 km. În 30 de minute de încărcare la supercharger bateria primește resurse pentru o autonomie de 273 km. Iar într-o oră de încărcare la sursă de electricitate casnică de 240 V și 40 A, bateria acumulează încă 59,5 km de autonomie. Tesla Model 3 cu baterie de capacitate mai mare demarează de la 0 la 96 km/h în 5,1 secunde și atinge 225 km/h.
Garanția standard este de 4 ani pentru automobil și de 8 ani sau 160.934 km pentru baterie (193.121 km pentru bateria cu autonomie extinsă).

Apreciabile sunt și dotările. Chiar și modelul standard dispune de ecranul de 15 inch amplasat în zona centrală a planșei de bord. De fapt acest ecran este singura interfață de comandă amplasată pe planșa de bord minimalistă ca design. Lista de dotări a modelului standard continuă cu sistem de climatizare cu reglare pentru 2 zone, conexiune Wi-Fi și LTE la internet, acces în mașină fără cheie, ci prin intermediul aplicației Tesla, comenzi activate vocal, bluetooth, cameră video pentru marșarier, geamuri și oglinzi electrice, banchetă pliabilă și fracționabilă în raport 60/40. Și echipamentele standard pentru siguranță și asistarea șoferului sunt avansate. O rețea de 8 camere video, un radar frontal și 12 senzori cu ultrasunete servesc sistemelor de siguranță precum cele care servesc evitării unei coliziuni și frânării automate de urgență. Există 8 airbag-uri, două puncte de ancorare a scaunelor de copii la locurile din spate, sisteme de control electronic pentru tracțiune și stabilitate, iar toate blocurile optice exterioare folosesc tehnologie LED.
Pentru un extra de 5.000 de dolari se oferă pachetul Premium, care cuprinde următoarele dotări: materiale mai rafinate, lemn cu pori deschiși, scaune încălzite și cu 12 reglaje și memorie pentru cele din față, sistem audio premium, plafon de sticlă cu protecție contra razelor ultraviolete și infraroșii, oglinzi exterioare pliabile electric și încălzite, lumini de ceață cu LED, două mufe USB la locurile din spate și consolă centrală acoperită, cu spații de conectare pentru 2 telefoane mobile.
Pentru încă 5.000 de dolari este propus sistemul Autopilot avansat. Acesta adaptează viteza de rulare la condițiile din trafic, păstrează mașina între marcajele benzilor și efectuează automat schimbările de benzi, tranziția de la o șosea la alta și chiar și ieșirile de pe autostradă. De asemenea, se ocupă de parcarea automată odată ajuns la destinație. Iar alte funcții vor fi adăugate odată cu actualizările de software pe care Tela le face în mod regulat.
Nu în cele din urmă, cei care optează pentru Autopilot-ul avansat, mai pot plăti încă 3.000 de dolari pentru funcțiile complete de condus autonom. Aceste funcții vor depinde de aprobările din fiecare stat însă îi vor permite lui Model 3 să se conducă singur, fără intervenția persoanei care ocupă scaunul șoferului.

Citeste si...

Tuning Porsche 911 Turbo Cabrio - un plus de exclusivitate oferit de Vilner
Morgan va hibridiza toată gama până în 2020

Lasa un comentariu:

Comentarii