Advertisement
STIRI — februarie 10, 2016 at 11:34 am

Porsche vrea o gamă cu propulsii hibride dar respinge frenezia mașinilor autonome

by

Porsche plănuiește primul model 100% electric, plănuiește propulsii hibride pentru toată gama dar nu se dă în vânt după tehnologiile de condus autonom.

Porsche-Mission_E_Concept_2015_1600x1200_wallpaper_01

Oliver Blume, Președintele consiliului executiv al Porsche AG, a declarat pentru Reuters că este clar faptul că marca sportivă nu va ținti obținerea unui profit cât mai ridicat. Dar în spatele acestei strategii se află un motiv pozitiv. Conform oficialului, Porsche “are pe țeavă multe produse noi”, iar investiția prioritară vor fi modelele cu propulsie electrică.

Chiar din decembrie 2015, Porsche a anunțat investiții de 700 de milioane de euro în urma cărora numărul angajaților va crește cu 1.000 de persoane, iar fabrica de la Zuffenhausen va fi extinsă pentru a face loc producției de motoare electrice, iar secțiile de vopsitorie și asamblare vor fi modernizate. Cu ocazia anunțării investiției, Porsche a dat undă verde procesului de pregătire pentru producția de serie a unui vehicul 100% electric prefigurat de conceptul Mission E dezvăluit la Salonul Auto de la Frankfurt din septembrie 2015. Conceptul Mission E are un sistem de propulsie cu două motoare electrice care dezvoltă împreună 600 CP, asigură o autonomie de 500 km și permite un demaraj 0-100 km/h de 3,5 secunde. Performanțele acestui prototip cu patru portiere și patru locuri sunt reper și pentru modelul de serie.

De altfel, tot Reuters îl citează pe Oliver Blume spunând că vrea să ofere versiuni cu propulsie hibridă pentru toată gama Porsche și că un noul model 911 cu propulsie plug-in hybrid ar putea fi lansat chiar din 2018.

Porsche-Mission_E_Concept_2015_1600x1200_wallpaper_09

Oliver Blume a oferit presei, prin intermediul publicației germane Westfalen Blatt, și viziunea mărcii Porsche despre celălalt curent puternic din industria auto, ideea mașinii care se conduce singură. Blume spune clar că oamenii vor să conducă ei înșiși un Porsche și adaugă cu umor  că „un iPhone își are locul în buzunar, nu pe șosea”.

Așadar, Porsche va adopta viitorul electric, dar nu va sacrifica principiul pe care a fost clădită marca, adică plăcerea condusului.

Porsche-Mission_E_Concept_2015_1600x1200_wallpaper_03

Citeste si...

VIDEO: Mercedes-Benz închiriază modele SL clasice pentru vacanțe de vis prin Europa
VIDEO: Noul Audi A8 – Luxul de a interacționa cu viitorul

Lasa un comentariu:

Comentarii