Advertisement
STIRI — aprilie 12, 2018 at 1:05 pm

Porsche va concura în Formula E din 2019

by

Strategia Porsche pentru dezvoltarea propulsiilor electrice de înaltă performanță a făcut inevitabilă implicarea sa în Formula E, regina competițiilor cu mașini electrice.

cut 546959_racing_car_2018_porsche_ag

Succesul Formula E este incontestabil, în clipa de față fiind deja implicați official constructori de elită precum Renault, Jaguar, Audi, DS (din partea grupului PSA) sau BMW. Din sezonul al șaselea al acestei competiții, care va începe în ultima parte a lui 2019, și Mercedes-Benz va fi present la linia de start. De altfel, Mercedes-Benz renunță la participarea în DTM pentru a fi prezent în Formula E. Tot în 2019 va avea sezonul de debut echipa de Formula E a mărcii Porsche.

Andreas Seidl a fost desemnat responsabil de dezvoltarea tehnică și de derularea optimă a programului Porsche pentru Formula E.  El s-a ocupat și de dezvoltarea prototipului 919 Hybrid și vede Formula E drept o mare oportunitate: “Formula E furnizează șasiul și bateria, dar toate componentele sistemului de propulsie sunt dezvoltate de fiecare competitor în parte. Acest lucru permite Porsche să găsească soluții personalizate pentru tehnologiile cheie, precum motorul electric, invertorul, sistemul de frânare electrică, transmisia, diferențialul, monococa și componentele de suspensie atașate punții spate, sistemul de răcire și ECU. Eficiența energetică a motorului nu joacă doar un rol decisiv într-o competiție care atrage o mare parte dintre cei mai renumiți producători auto din lume, dar este, de asemenea, esențială pentru dezvoltarea vehiculelor electrice destinate pentru șosea.”

Intrarea Porsche în Formula E, în 2019, va coincide cu lansarea pe piață a versiunii de serie a studiului de concept Mission E. Acest vehicul, primul Porsche electric, va fi cel mai sportiv și cel mai avansat tehnologic din clasa sa. Porsche va investi peste șase miliarde de euro în mobilitate electrică până la sfârșitul anului 2022.

Federația Internațională de Automobilism (FIA) a dat undă verde constructorului german de automobile pentru intrarea în Formula E. Acest lucru înseamnă că echipa de la fabrica mărcii din Weissach poate continua dezvoltarea propriului motor electric, care urmează să fie omologat în 2019.

Citeste si...

La aniversarea de 10 ani BMW Automobile Bavaria Băneasa prezintă în premieră Rolls-Royce Dawn
VIDEO: Noul Ford Fiesta – Cel mai avansat tehnologic model de clasă mică

Lasa un comentariu:

Comentarii