Advertisement
Lifestyle, STIRI — ianuarie 6, 2017 at 11:08 am

Patinoarul Telekom Arena a atins capacitatea maximă în prima sa zi de funcţionare din 2017

by

Telekom Arena și-a început activitatea în 2 ianuarie 2017. Iar în acea seară a atras aproximativ 600 de persoane pe gheaţă şi în tribune.

telekom-arena-int2

Telekom Arena încurajează practicarea sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijină echipele sportive pe a atinge performanțe înalte. Concret, pe durata sărbătorilor de iarnă copii cu vârste de până la 12 ani au beneficiat de intrare liberă pe gheaţă patinoarului. De asemenea, pentru grupurile organizate de copii este oferit un program zilnic pentru instruire sportivă, la iniţiativa Fundaţiei Ţiriac. De altfel, grupurile organizate de copii și elevi, cât și juniorii care practică hochei sau patinaj beneficiază de acces gratuit la Telekom Arena pentru sesiunile de antrenament pe întreg parcursul anului.
Inițiativa Fundației Ion Țiriac de a face sporturile pe gheață accesibile celor mici este susținută de: Telekom Romania, Allianz-Țiriac, Dedeman și Skoda.

telekom-arena-ext
Telekom Arena a fost dezvoltat la iniţiativa domnului Ion Ţiriac și este cel mai modern patinoar din România, respectând cele mai recente norme olimpice internaționale precum și indicațiile Federației Internaționale de Hochei.
Patinoarul este situat pe Strada Drumul Gării Odăi (Otopeni), vizavi de Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Fundația Țiriac este o organizație non-profit, apolitică și non-guvernamentală, care s-a născut la inițiativa și din dorința domnului Ion Țiriac de a contribui la dezvoltarea sportului și încurajarea practicării acestuia în rândul copiilor și tinerilor din România. Activitățile fundației susțin, de asemenea, societatea în ansamblul său, oferind suport persoanelor aflate în situații dificile de viață. Mai multe detalii despre activitatea fundației se regăsesc pe www.fundatiaiontiriac.ro.

telekom-arena-int1

Citeste si...

Dunlop Sport Classic – Noua anvelopă dedicată mașinilor din anii '50-'70
Aston Martin Goldfinger DB5 - Renaște mașina clasică a lui James Bond

Lasa un comentariu:

Comentarii