Advertisement
STIRI — februarie 13, 2018 at 1:58 pm

Noul Mercedes-AMG G 63 debutează cu 585 CP

by

Mercedes-AMG G 63 este cea mai furioasă versiune din noua gamă a modelului Clasa G.

Mercedes-AMG G 63 2018

Sub capota off-roaderului se află un propulsor V8 bi-turbo de 4 litri, care dezvoltă 585 CP la 6.000 rpm și 850 Nm între 2.500 și 3.500 rpm. Resursele motorului năvălesc asupra celor patru roți prin intermediul cutiei de viteze cu 9 trepte denumită AMG SPEEDSHIFT TCT 9G. Aceasta permite retrogradări multiple executate simultan și are funcție de dublă debreiere în modurile de rulare Sport și Sport Plus.
În ciuda greutății de 2.485 kg (fără șofer), Mercedes-AMG G 63 sprintează de la 0 la 100 km/h în doar 4,5 secunde și atinge o viteză maximă de 220 km/h (240 km/h, dacă se optează pentru pachetul Driver).
Pentru a fi temperată setea motorului, acesta este prevăzut și cu sistem de dezactivare a 4 din 8 cilindri. Mai exact, sunt dezactivați cilindri 2, 3, 5 și 8. Iar consumul mediu de combustibil promis de Mercedes-AMG este de 13,2 l/100 km. Atunci când se selectează modul Comfort al cutiei de viteze, funcția de dezactivare a cilindrilor se activează între 1.000 și 3.250 rpm.

Mercedes-AMG G 63 2018
Cuplul și puterea propulsorului sunt exploatate dând prioritate comportamentului sportiv. Astfel, sistemul de tracțiune integrală AMG Performance 4MATIC cu trei diferențiale blocabile distribuie cuplul între punțile față și spate în raport 40:60. Suspensia față independentă, sistemul de amortizare adaptiv de la fiecare roată, barele stabilizatoare suplimentare de la ambele punți și sistemul de direcție electromecanic cu demultiplicare variabilă în funcție de viteza de deplasare completează abilitățile sportive ale impunătorului off-roader ce privește lumea de sus, fiind urcat pe jante de 22 inch.
Prin sistemul DYNAMIC SELECT, șoferul poate regla comportamentul mașinii. Pentru șosea sunt configurate modurile „Slippery”, „Comfort”, „Sport”, „Sport+” și „Individual”, care ajustează răspunsul motorului, transmisiei, suspensiilor și direcției. Există și un buton „M” prin care șoferul poate schimba treptele cutiei de viteze exclusive manual, folosind padelele de la volan. Și stadiile diferite la care poate fi reglată suspensia adaptivă sunt controlabile de către șofer. Sunetul eșapamentului este la rândul său reglabil. Pentru off-road, DYNAMIC SELECT oferă modurile „Sand”, „Trail” și „Rock”.
Noul Mercedes-AMG G 63 va debuta la Geneva Motor Show, în luna martie.

Citeste si...

VIDEO: Maserati Alfieri va fi primul model electric al mărcii italiene
Hyundai Ioniq Hibrid: Generația viitorului

Lasa un comentariu:

Comentarii