Noul Jaguar F-TYPE a fost prezentat recent și aduce mai degrabă un facelift decât un model complet nou. Printre noutăți se numără și o premieră în lumea auto, ce constă într-o aplicație dedicată pentru camere de acțiune GoPro care integrează date despre performanțele mașinii.
Fiind probabil cel mai atletic și mai sportiv model al mărcii britanice, noul Jaguar F-TYPE trebuie să ducă mai departe o tradiție bogată, al unui model ce a făcut deja istorie. Acum, odată cu noutățile aduse acestui model, sportiva britanică promite și mai multă emoție. Lansat inițial în 2012, cu o structură din aluminiu, F-TYPE a devenit rapid cel mai bine vândut model din segment pe teritoriul natal.
Noua generație este lansată și cu o ediție specială, numită 400 SPORT și vine la pachet cu 400 de cai-putere, scoși din același V6 de 3,0 litri, supraalimentat. Pe lângă o ușoară creștere a puterii comparată cu modele „de serie”, versiunea 400 SPORT este echipată și cu un sistem de frânare Super Performance, cu jante pe 20 inch și alte câteva detalii de exterior care să puncteze nota de exclusivitate pe care acest model și-o dorește. La capitolul motorizări, noul Jaguar F-TYPE nu aduce mari schimbări, însă motorizarea de 3,0 litri, V6, va fi disponibilă în două versiuni de putere: 340 CP sau 380 CP, atât pentru versiunea Cabrio, cât și pentru Coupe. Singura diferență între cele două motorizări, în afară de putere, este aceea că motorizarea cu 380 CP poate fi configurată și în versiunea cu tracțiune integrală.
Cu 340 CP disponibili la 6.500 de rotații pe minut și cu 450 Nm disponibili între 3.500 și 5.000 de rotații pe minut, ambele versiuni de caroserie – coupe și cabrio – accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,3 secunde (5,7 pentru cutia manuală) și are o viteză maximă de 260 km/h. În cazul versiunii de 380 CP, cu tracțiune integrală, sprintul 0-100 km/h scade până la 5,1 secunde, iar viteza maximă crește la 275 km/h. Noul Jaguar F-TYPE, în versiunea R, are sub caotă un V8 de 5,0 litri și promite performanțe monstruase. Cu 550 de cai-putere la 6.500 rpm și cu 680 Nm de la 3.500 rpm, aceste versiuni sunt configurate exclusiv cu sistemul de tracțiune integrală și cu transmisia automată cu opt trepte. Sprintul 0-100 km/h este de 4,1 secunde, în timp ce viteza maximă atinge pragul celor 300 km/h. În fine, cea mai puternică versiune de motorizare, SVR, livrează 575 CP și 700 Nm, pentru un sprint 0-100 km/h în 3,7 secunde și 322 km/h viteză maximă.
Pentru cei cu adevărat entuziaști, o nouă aplicație ReRun, dezvoltă împreună cu cei de la GoPro, supra-pune peste filmările on-board date cheie despre performanțele mașinii. Printre aceste date se numără viteza, poziția pedalei de accelerație, treapta de viteză, forța de frânare sau forța laterală. Această filmare poate fi mai apoi descărcată în smartphone-ul șoferului și distribuite mai departe pe rețelele de socializare. Din perspectiva designului, noul Jaguar F-TYPE vine cu blocuri optice cu tehnologie full-LED, dar și cu noi scaune care aduc o reducere a greutății totale de până la opt kilograme, în timp ce partea frontală se diferențiază acum mult mai mult în funcție de motorizarea aleasă. În plus, și sistemul de control a fost updatat, astfel că ecranul tactil sub forma unei tablete ar trebuie să răspundă mai repede la comenzi, să fie mai intuitiv și să ofere informații în timp real despre trafic sau vreme.