Mitsubishi Eclipse Cross va debuta în segmentul SUV-urilor compacte și joacă într-un mod seducător cartea sportivității.
În urmă cu 2 ani, Mitsubishi prezenta la Salonul Auto de la Geneva conceptul XR-PHEV II, care prefigura un nou limbaj estetic, precum și un format SUV cu alură de coupe. În luna martie a acestui an, tot la marea expoziție din Geneva, Mitsubishi va dezvălui versiunea de serie a conceptului propus de XR-PHEV II. Din primele poze oficial putem vedea că designul conceptului a fost preluat într-o foarte mare măsură. Iar asta este de apreciat, deoarece identitatea este modernă, sportivă și are trăsături suficient de distincte pentru a se remarca în segmentul SUV-urilor compacte.
Interesantă este și denumirea modelului de serie. Numele Eclipse Cross ne reamintește de unul dintre cele mai de succes modele sport Mitsubishi, după cum subliniază și constuctorul japonez:
„Eclipse Cross face o trimitere clară către îndrăgitul model coupe Eclipse Sport, vândut în special în America de Nord, între anii 1989 şi 2012, cu peste 1.400.000 unități produse în patru generații succesive.” Interpretarea în stil SUV răspunde cerințelor pieței auto actuale, în care aceste modele generează volume de vânzări în constantă creștere.
Rețeta estetică, formatul și numele pentru care a optat Mitsubishi par să aibă toate argumentele pentru a atrage clienți. Despre specificațiile tehnice nu ne putem exprima deocamdată, fiindcă Mitsubishi s-a rezumat la a publica doar imagini înainte de premiera de la Geneva. Cert este că SUV-ul Eclipse Cross îi va oferi acces lui Mitsubishi către un segment de piață foarte popular.