Advertisement
STIRI — februarie 3, 2016 at 1:33 pm

Clienții lui Ford GT vor fi obligați să îl conducă și să nu îl vândă repede

by

Degeaba ai bani pentru noul Ford GT, fiindcă nu îl poți cumpăra dacă producătorul american nu consideră că îl meriți.

Ford GT

Este de notorietate faptul că Ferrari face o selecție strictă a clienților cărora le vinde cele mai speciale modele ale sale. Iar Ford va urma acest exemplu pentru noul GT, a cărui producție este limitată la 250 de unități anual. Prețul lui Ford GT va fi de circa 400.000 de dolari, dar banii nu sunt nici pe departe un factor principal pentru a intra în posesia acestuia. Conform publicației The Detroit News, Raj Nair, vicepreședintele Ford și coordonator al departamentului de dezvoltare, a declarat că se va da prioritate “celor cărora le va păsa de mașină, o vor păstra și o vor conduce”. Sună boem, însă concret Ford va cere potențialilor client să întrunească cerințe foarte specifice.

Din februarie va fi activat un formular online, care va fi singura formă prin care se va putea aplica pentru a fi eligibil să cumperi un Ford GT. “Vom încerca să înțelegem ce relație aveți cu Ford”, declară Raj Nair. Chestionarul va încerca să afle câte mașini Ford a deținut potențialul client, cât de active este în social media, cât de des are în plan să conducă mașina. De asemenea, clienții vor trebui să accepte semnarea unui contract prin care se obligă că nu vor vinde mașina decât după o anumită perioadă, fiindcă Ford nu vrea să dea GT-ul celor care urmăresc doar profitul obținut la revânzare.

Grija lui Ford ca mașina să fie condusă este una apreciabilă, având în vedere că ăsta este rostul ei. Ar fi păcat să nu savurezi performanțele date de motorul V6 Ecoboost estimat la 630 CP. Dar nu putem să nu remarcăm cerința care ține de activitatea în social media. E ca și cum Ford vrea să vândă GT doar unor persoane precum Jay Leno, sau altfel zis, e ca și cum ar încerca să își garanteze publicitatea. Până nu apare formularul online nu putem comenta mai mult clauzele vehiculate în prealabil.

În orice caz, un lucru este cert. A deține noul Ford GT este o performanță în sine.

Ford GT

Citeste si...

BMW M8 Gran Coupé Concept îi ia în țintă pe Audi A7 și Mercedes-Benz CLS
Range Rover Velar a câștigat titlul de cea mai frumoasă mașină din lume

Lasa un comentariu:

Comentarii