Advertisement
Comercial, STIRI — octombrie 29, 2015 at 12:43 am

BMW Seria 7 debutează pe piața din România

by

Noul BMW Seria 7 a debutat oficial în showroom-urile din întreaga ţară. Noul model vine cu cel mai important arsenal tehnologic pe care l-a oferit vreodată o limuzină de lux. Pe de o parte sunt oferite în premieră un număr impresionant de inovaţii importante: de la structura caroseriei care foloseşte elemente din fibră de carbon, faruri adaptive cu tehnologie laser, la o nouă interfaţă iDrive care foloseşte comanda cu gesturi. Pe de altă parte, noul model preia tehnologii deja existente şi le combină la un nivel fără precedent, aşa cum este cazul soluţiilor pentru trenul de rulare care includ: tracţiune integrală inteligentă, direcţie integrală inteligentă, suspensie pneumatică pe ambele punţi, bare stabilizatoare adaptive, amortizoare adaptive şi sistem cu camere video şi vedere stereoscopică pentru detectarea denivelărilor.

Noul BMW Seria 7

„Tehnologia nu este pentru noi un scop în sine, ci o promisiune că noul BMW Seria 7 oferă cea mai sofisticată experienţă, atât pentru conducătorul auto, cât şi pentru pasageri. Performanţa dinamică, confortul, atenţia pentru locurile din spate şi, în general pentru fiecare detaliu, fac din noul BMW Seria 7 cel mai bun automobil din lume. În plus, tehnologia este un element de prestigiu deosebit – clienţii noştri ştiu că se află într-un automobil unic, cu adevărat special. Avem toate argumentele pentru ca anul viitor să obţinem prima poziţie în segment”, a explicat Cristian Vlaşin, sales manager BMW Group România.

Cel mai sofisticat tren de rulare de pe piaţă
Noul BMW Seria 7 oferă cel mai sofisticat tren de rulare de pe piaţă. Configuraţia standard include suspensie pneumatică pe ambele punţi cu reglarea gărzii la sol (o premieră pentru BMW) şi Dynamic Damper Control (control dinamic al amortizoarelor). Îmbunătăţiri suplimentare ale confortului, dinamicii şi siguranţei sunt aduse de cea mai nouă actualizare a sistemului Active Steering, care acum poate fi în premieră comandată în combinaţie cu BMW xDrive. Acesta asigură manevrabilitate crescută la viteze mici, reducând semnificativ diametrul de bracare şi contribuie la un mai bun control la viteze mari. În plus, atât BMW xDrive, cât şi Active Steering, intervin automat, alături de sistemul de control al tracţiunii, pentru a asigura cel mai bun răspuns dinamic al automobilului pe viraje şi a preveni tendinţe sub sau supraviratoare. O altă premieră care este prezentată cu acest model este Executive Drive Pro cu stabilizare activă a ruliului şi reacţie anticipativă pe baza informaţiilor obţinute de la o cameră cu vedere stereoscopică şi date de la sistemul de navigaţie. Barele stabilizatoare controlate electromecanic reduc ruliul caroseriei în virajele abordate dinamic, iar sistemul de control anticipativ al şasiului adaptează reacţiile amortizoarelor la suprafaţa traseului.

Noul BMW Seria 7

Cel mai recent val de inovaţii oferă conducătorilor o mai mare libertate de selectare a reglajului perfect pentru automobilul lor. Ei pot opta pentru un comportament şi mai sportiv sau pentru un confort mult îmbunătăţit al călătoriei, ori pentru utilizarea modului ECO PRO extrem de eficient. Modul ADAPTIVE poate fi activat acum prin butonul Driving Experience Control care se bucură de un nou design. În această setare, reglajul automobilului se adaptează automat stilului de condus şi caracteristicilor traseului.

Eficienţă şi performanţă dinamică
Noul BMW Seria 7 este disponibil cu o versiune actualizată a motorului V8 benzină şi cu versiuni cu şase cilindri dispuşi în linie benzină şi diesel, din cea mai nouă generaţie de propulsoare a BMW Group. Toate motoarele sunt combinate standard cu o transmisie Steptronic cu opt trepte, şi aceasta fiind o dezvoltare nouă. Sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive, care poate fi comandat ca opţiune, operează şi el mai eficient ca niciodată. Noile modele beneficiază de cel mai avansat pachet de tehnologii BMW EfficientDynamics care, împreună cu BMW EfficientLightweight, este responsabil pentru performanţe de consum şi emisii fără precedent în acest segment. Lider incontestabil este 730d. Propulsorul de şase cilindri în linie care dezvoltă o putere maximă 195 kW/265 hp şi un cuplu maxim de 620 Nm, obţine în ciclul de teste UE un consum de numai 4,5 litri şi emisii de numai 119g CO2 per km, în echiparea cu cele mai mici roţi, de 18 inch. Acelaşi emisii de numai 119g CO2 per km marcau performanţa pentru care BMW Seria 1 118d, o compactă de oraş, era recompensată cu World Green Car of the Year în urmă cu 7 ani. Soluţiile BMW EfficientLightweight contribuie la reducerea masei noilor modele BMW Seria 7 cu până la 130 de kilograme faţă de generaţia anterioară. Elementul central este structura Carbon Core a caroseriei sedanului de lux, un produs al transferului tehnologiei din dezvoltarea modelelor BMW i. Noul BMW Seria 7 este primul automobil din segmentul său care combină CFRP produs industrial cu oţel şi aluminiu. Conceptul inteligent al caroseriei utilizează această abordare a materialelor combinate pentru creşterea rezistenţei şi rigidităţii celulei pasagerilor – în acelaşi timp se reduce semnificativ masa automobilului. Această performanţă este cu atât mai remarcabilă cu cât echipamentele opţionale au fost extinse semnificativ, ceea ce a adus un plus de greutate.

Noul BMW Seria 7

Investiţiile majore şi dezvoltarea de noi tehnologii făcute prin intermediul BMW i, asigură o poziţie specială a mărcii în ceea ce priveşte utilizarea fibrei de carbon. Compania a dezvoltat o serie de centre de producţie pentru materia primă şi componentele finale, controlând întreg ciclul de producţie. S-a oferit o atenţie deosebită dezvoltării durabile, prin folosirea de energie din surse regenerabile. În acelaşi timp, a fost optimizat semnificativ procesul de producţie, reducându-se timpul de fabricare de la câteva ore, la numai câteva minute. În acest moment, BMW Seria 7 foloseşte 13 componente din fibră de carbon, iar fabrica de la Dingolfing, unde se realizează asamblarea finală a modelului, dar şi componente pentru Seria 7 şi modele BMW i, este cea mai mare uzină de componente de fibră de carbon din lume din punctul de vedere al numărului de unităţi produse.

Operare intuitivă cu Touch Display şi control BMW al gesturilor
La noul BMW Seria 7, monitorul sistemului de operare iDrive vine în premieră sub forma unui Touch Display. Aceasta înseamnă că clienţii vor putea opera sistemul în maniera intuitivă a dispozitivelor portabile. Sistemul de control clasic, cu controller rotativ, butoane rapide şi butoane favorite este şi acesta disponibil pentru a putea asigura operarea sistemului într-un mod care nu distrage atenţia de la condus. Sistemul combină operarea în siguranţă, în timpul condusului, prin intermediul controller-ului clasic şi operarea intuitivă a unui ecran tactil. Utilizatorul poate comuta între oricare mod de comandă, oricând, rapid şi simplu, iar sistemul se adaptează automat, instantaneu. O completare a funcţionalităţii sistemului iDrive, o altă premieră mondială, este controlul BMW prin gesturi. Mişcări ale mâinii înregistrate de un senzor 3D amplasat în plafon, în zona oglinzii, oferă o modalitate extrem de intuitivă şi uşoară de operare a funcţiilor de infotainment. Gesturile pot fi utilizate pentru o serie de funcţii, inclusiv ajustarea volumului audio şi pentru a accepta sau a respinge apelurile telefonice. De asemenea, există opţiunea de a utiliza anumite gesturi pentru funcţii alese individual. O altă noutate este suportul de smartphone integrat în consola centrală, care permite încărcarea prin inducţie, wireless, a telefonului mobil. Sistemul de încărcare wireless asigură şi încărcarea cheii cu display BMW Display Key, o altă premieră în segment. Aceasta oferă utilizatorului informaţii despre automobil şi permite operarea unei serii de funcţii de la distanţă, inclusiv parcarea complet autonomă, în spaţiile înguste.

Noul BMW Seria 7

Premieră mondială la noul BMW Seria 7: parcare de la distanţă
Noul BMW Seria 7 este primul automobil de serie din lume pe care clienţii îl pot manevra în şi din spaţiul de parcare sau garaj fără să se afle cineva la volan. Prin urmare, opţiunea de parcare de la distanţă permite accesul în locuri de parcare foarte înguste, acolo unde accesul din şi la automobil ar fi altfel deosebit de dificil. Prin utilizarea BMW Display Key – de asemenea, o nouă dezvoltare -, conducătorul poate comanda automobilului să parcheze sau să iasă complet automat. Este posibilă doar manevra de acces pe locul de parcare, cu faţa, atunci când automobilul este plasat la mai puţin de 1,5 lungi de maşină de locul de parcare. De asemenea, tot automat, automobilul poate părăsi locul de parcare cu spatele, comandat din cheie. Şi celelalte manevre de parcare sunt posibile tot complet automat, inclusiv manevrele de schimbare a treptei de viteză, direcţie, acceleraţie şi frână. Însă pentru acestea conducătorul auto trebuie să rămână la volan şi să supervizeze operaţiunea.

Unic în segmentul sedanurilor de lux: faruri BMW cu laser
O altă apariţie nouă în segmentul sedanurilor de lux o reprezintă farurile BMW cu laser, familiare de la BMW i8. Datorită BMW Selective Beam, acestea au efect anti orbire şi pot fi comandate pentru noul BMW Seria 7 ca alternativă la echiparea standard cu faruri LED integrale. Farurile cu laser generează o lumină deosebit de strălucitoare şi albă, oferind şi o rază de 600 de metri pentru faza lungă, dublu faţă de cea a farurilor LED. Acestea sunt activate automat la viteze de peste 70 km/h pe baza informaţiilor oferite de o cameră amplasată în parbriz pentru a nu deranja ceilalţi participanţi la trafic.

Privilegiat – experienţa pe locul din spate
Modelele cu ampatament mărit pot fi comandate cu dotarea opţională Executive Lounge, pentru un nivel de confort exclusiv. Acest pachet de echipare include aer condiţionat automat cu control pe patru zone, scaune de confort – reglabile electric şi cu funcţie de masaj – în spate şi ventilare activă a scaunelor pentru toate locurile, dar şi scaune opţionale Executive Lounge (permite glisarea scaunului pasagerului faţă pentru a crea mai mult loc pentru locul spate), consolă spate Executive Lounge şi experienţă entertainment pentru locurile din spate cu Touch Command BMW. Acum, funcţia de masaj include programul Vitality, care permite pasagerilor din spate să activeze exerciţii fizice active pentru călătoriile lungi. Sistemul foloseşte senzori de presiune în scaun pentru a detecta mişcările pasagerului şi a-l asista în exerciţiile de stretching. Opţiunea de scaune Executive Lounge sporeşte confortul în spatele scaunelor din faţă prin culisarea acestora înainte cu încă 90 de milimetri – totodată, scaunul faţă al pasagerului are suport integrat pentru picioare în spătar. Pasagerul din spate poate adopta o poziţie extrem de relaxantă datorită spătarului care se poate înclina la un unghi mare, până aproape de o poziţie orizontală. Consola spate Executive Lounge dispune de o masă pliabilă, suporturi suplimentare pentru pahare şi sistem Touch Command. Acesta este o tabletă de 7 ţoli (17,8 cm) care permite utilizatorului să controleze funcţiile de infotainment şi confort disponibile în partea din spate a habitaclului noului BMW Seria 7 şi poate fi utilizat pentru redarea fişierelor audio şi video externe, ca o consolă de jocuri sau pentru navigare pe internet.

Noul BMW Seria 7

Ambianţa exclusivistă din interiorul noului BMW Seria 7 este îmbunătăţită de un design al luminilor ce a fost aranjat cu precizie şi poate fi configurat într-un număr foarte mare de culori. Opţiunea de lumini ambientale include acum “Covorul de lumini welcome”, care oferă o iluminare atractivă a zonei din jurul uşilor. O altă particularitate unică este pachetul de lumini ambientale pentru versiunea cu ampatament lung a noului BMW Seria 7, care inundă compartimentul spate într-o lumină ambientală provenită din sursele de lumină dispuse vertical în montanţii B. Versiunea cu ampatament lung a noului BMW Seria 7 va fi disponibilă şi cu acoperiş de sticlă Sky Lounge Panorama, care de asemenea este o dotare unicat în segmentul sedanurilor de lux. Lumina emisă de modulele LED montate pe lateral este distribuită uniform pe suprafaţa de sticlă, unde luminează un model imprimat care creează imaginea unui cer înstelat. Pentru acest efect se folosesc în total 15000 LED-uri. O altă opţiune ce poate fi comandată pentru accentuarea stării de bine la bordul automobilului este pachetul Ambient Air, care ionizează şi parfumează aerul. În prezent este disponibilă o selecţie de opt arome. Spre deosebire de soluţiile convenţionale, aromele sunt concepute folosind doar ingrediente naturale, fără alcool. În acelaşi timp, sunt dezvoltate astfel încât aromele să nu se impregneze în hainele sau pielea pasagerilor. Totodată, calitatea remarcabilă a sunetului se datorează nou dezvoltatului sistem de sonorizare surround Bowers & Wilkins Diamond de 1400 W, care a fost reglat special pentru interiorul noului BMW Seria 7.

Sistemele inovatoare de asistare a conducătorului din portofoliul BMW ConnectedDrive îmbunătăţesc confortul şi siguranţa
Funcţiile de asistarea a controlului direcţiei şi al benzii, de asistare a schimbării benzii cu protecţie activă în caz de coliziune din lateral, de prevenire a coliziunilor din spate şi de avertizare la trafic transversal au fost adăugate în sistemul Driving Assistant Plus. Totodată, Traffic Jam Assistant (asistare în ambuteiaj) – care acum implică un condus semiautomat – poate fi utilizat în premieră şi în afara autostrăzilor, pe orice tip de drum. Iar sistemul Active Cruise Control (tempomat activ) cu funcţie Stop & Go poate prelua restricţiile de viteză detectate de funcţia Speed Limit Info, una dintre multele premiere mondiale tehnologice pe care le oferă noul model. La fel, o noutate absolută este şi noua generaţie a sistemului Surround View cu vizualizare 3D. Acest mod simulează o vedere cu camere amplasate în exterior, în jurul automobilului, pentru o mai bună orientare la parcare.

Noul BMW Seria 7

Preţuri şi echipare
BMW Seria 7 stabileşte referinţa şi în ceea ce priveşte echiparea standard, cu o colecţie bogată de soluţii oferite clienţilor deja din echiparea de bază. Este vorba aici de un spectru larg de echipamente, precum Head-Up Display, sistemul de navigaţie, o gamă largă de echipamente de siguranţă şi confort, faruri LED integrale, tehnologii BMW EfficientDynamics sau pachete precum BMW Service Inclusive. Toate sunt disponibile şi în versiunea cu ampatament lung, iar două dintre acestea pot fi comandate cu sistemul de tracţiune integrală BMW xDrive. Preţul de început este de 73 150 Euro fără TVA (90 706 Euro cu TVA) pentru modelul 730d care dispune de un motor diesel de şase cilindri în linie pentru o putere de 195 kW/ 265 CP şi un nivel de emisii care poate să coboare în ciclul de test UE la numai 119g per km (în funcţie de pneurile din echipare). Cel mai scump model disponibil în prezent este 750iL xDrive. Versiunea cu ampatament lung, echipată cu un motor V8 pe benzină de 330 kW (450 CP) are un preţ de pornire de 105 945 Euro fără TVA (131 372 Euro cu TVA).

Citeste si...

Aston Martin Lagonda Taraf - disponibil acum și în Europa
VIDEO: Noul Lexus LS este pregătit să înfrunte limuzinele germane

Lasa un comentariu:

Comentarii