Advertisement
STIRI — decembrie 28, 2015 at 1:22 pm

BMW AirTouch – Noi orizonturi pentru comenzile prin gesturi

by

BMW AirTouch este surpriza bavarezilor pentru CES 2016. Acest sistem demonstrează o evoluție majoră în domeniul comenzilor efectuate prin gesturi.

 BMW AirTouch

Urmează un an foarte important pentru BMW, care în 2016 își va aniversa centenarul. Iar aniversarea nu începe nostalgic, ci prin prefigurarea planurilor de viitor cu un nou BMW Vision Car, un prototip care va fi dezvăluit la ediția din 2016 a CES (Consumer Electronics Show). Expoziția din Las Vegas va avea loc în intervalul 6-9 ianuarie, iar până atunci constructorul german ne oferă un prim set de informații despre BMW Vision Car, din care aflăm că avansează alert cu dezvoltarea comenzilor prin gesturi.

BMW a prezentat în ianuarie 2015, tot la CES, prototipul sistemului Gesture Control care apoi a debutat la scurt timp în producție pe noua generație BMW Seria 7. Există și păreri care spun că singurul rol al acestor comenzi prin gesturi este doar de a fascina, nefiind neapărat necesare în contextul în care șoferul unui BMW Seria 7 poate controla sistemul multimedia atât prin iDrive, folosind butonul rotativ care recunoaște și scrisul de mână, cât și ecranul tactil din centrul planșei de bord sau chiar comenzi vocale. Însă marca bavareză este de părere că orizontul comenzilor prin gesturi abia începe să se deschidă. De aceea, primul comunicat oficial despre noul BMW Vision Car pune accentul pe sistemul denumit sugestiv AirTouch („atingerea aerului”). Acesta reprezintă o evoluție majoră față de cele câteva gesturi pe care le putem folosi acum pentru anumite comenzi într-un BMW Seria 7.

 BMW Seria 7

AirTouch permite interacțiunea cu un ecran multifuncțional fără a-l atinge. Gesturile folosite sunt similare cu cele pe care le aplicăm unui ecran tactil, doar că le executăm în aer. AirTouch recunoaște comenzile prin gesturi făcute atât de șofer, cât și de pasagerul din dreapta, în spațiul dintre oglinda retrovizoare din interior și consola centrală. O noutate adusă de AirTouch sunt senzorii montați în zona comenzilor din planșa de bord, care permit un control tri-dimensional. Pentru confirmarea comenzilor, există și butoane suplimentare. Pentru șofer există un buton montat pe volan, iar pasagerul din dreapta poate folosi un buton din cotiera încorporată în panoul portierei. Șoferul acționează cu mâna stângă butonul de pe volan. Iar acest buton se luminează când o anumită iconiță sau funcție din meniu pot fi activate. Astfel, cu o mână se execută gesturile în aer, iar cu cealaltă se confirmă unele comenzi. Rezultatul este o coordonare mai bună și mai rapidă a mișcărilor, iar în acest timp se asigură că șoferul păstrează o mână pe volan.

Totodată, BMW spune că sistemul AirTouch reduce numărul gesturilor sau acțiunilor necesare pentru operarea meniurilor de comenzi. De exemplu, când este activată tastatura pentru telefon, sistemul afișează și lista de contacte sau istoricul de apeluri, pentru ca selecția unui contact să fie apoi făcută printr-un singur gest. Constructorul spune că astfel atenția șoferului este cât mai puțin distrasă de la condus și subliniază, totodată, că AirTouch oferă “opțiuni de control suplimentare când automobilul rulează în mod automat”, ceea ce face un apropo către faptul că noul BMW Vision Car va demonstra și abilități de condus autonom.

Mai multe detalii vom afla în ianuarie, odată cu premiera găzduită de CES. Până atunci, BMW ne oferă o singură poză a planșei de bord a noului Vision Car, în care observăm că s-a reluat ideea montării ecranului multifuncțional cât mai în dreptul pasagerului din dreapta, așa cum am văzut în cazul lui Vision Future Luxury Concept prezentat la Salonul Auto de la Beijing în 2014.

Citeste si...

Primul magazin Boggi Milano a fost lansat în Băneasa Shopping City
Aston Martin x Hogan – Sneaker inspirat de GT-urile britanice

Lasa un comentariu:

Comentarii