Advertisement
STIRI — noiembrie 24, 2017 at 3:23 pm

Bentley Continental GT versus Aston Martin DB11: Duelul sportivilor aristocrați

by

Bentley Continental GT și Aston Martin DB11 sunt maeștri ai performanței sportive îmbrăcată la costum bespoke. Este greu de spus care dintre cei doi este mai șarmant. Fiindcă, deși în esență propun formatul de Gran Tourer, interpretările lor sunt unice, inconfundabile.

La prima vedere, Aston Martin DB11 are un caracter sportiv mai extrovertit, în timp ce Bentley Continental GT excelează la capitolul lux, având de ispitit și clienții care iau în considerare un Rolls-Royce Dawn. Dar Bentley lansează acum a treia generație Continental GT, iar cifrele din fișa tehnică arată că, deși duelul performanțelor este apropiat, modelul său promite să lase în urmă superbul Aston Martin DB11. De altfel, noul Bentley Continental GT reușește să fie și mai fermecător decât până acum.

Știi că o mașină este frumoasă atunci când aproape te face să uiți că mai există și Aston Martin. Acesta este și cazul noii generații Bentley Continental GT, care poate fi numit noul etalon în segmentul Grand Tourer premium. Designul său păstrează identitatea generațiilor anterioare, dar trupul său este mai zvelt, asemeni conceptului EXP 10 Speed 6. Iar asta este în ton cu abilitățile sale sportive, care au evoluat, datorită greutății reduse cu 80 kg. Sub capotă tună și fulgeră colosalul W12 bi-turbo de 6 litri, cu funcție de dezactivare a 6 cilindri și un „creier” electronic, care face 300 de milioane de calcule pe secundă. Uzina de forță tipică și generațiilor anterioare ale acestui model dezvoltă de data aceasta 635 CP și un cuplu de 900 Nm. Puterea strunită printr-o cutie de viteze cu 8 trepte și ambreiaj dublu face posibil un sprint 0-100 km/h în doar 3,7 secunde. Iar viteza maximă este de 333 km/h (207 mph).
Sunt specificații care îl plasează cu un vârf de nas înaintea lui Aston Martin DB11. Acesta beneficiază tot de 12 cilindri, dar dispuși în V. Motorul său twin-turbo are 5,2 litri și este o creație Aston Martin. Livrează 608 CP și 700 Nm și face posibil un demaraj 0-100 km/h de 3,9 secunde și o viteză de top de 200 mph (321,87 km/h). Ca și în cazul Bentley Continental GT, propulsorul lui Aston Martin DB11 are funcții stop/start și de dezactivare de cilindri.

O diferență esențială în ceea ce privește soluțiile tehnice ale celor două GT-uri este tipul tracțiunii. Bentley Continental GT are un nou sistem de tracțiune integrală, care nu mai distribuie 40% din cuplu roților față și 60% către cele din spate, ci variază distribuirea cuplului în funcții de solicitări, dând prioritate tracțiunii spate. Aston Martin DB11 rămâne fidel tracțiunii spate.
Bentley Continental GT este mai sofisticat și în ceea ce privește suspensiile. Și DB11 are amortizoare adaptive, dar Continental GT are în arsenal suspensii pneumatice și bare anti ruliu a căror fermitate este continuu adaptată condițiilor de rulare, mulțumită controlului lor electronic. În cazul modelului Bentley, șoferul poate alege între modurile Comfort, Bentley și Sport, precum și să facă personalizări ale reglajelor ce dictează dinamismul mașinii. Totodată, Bentley Continental GT vrea să se remarce și prin confort, astfel că noile suspensii pneumatice au un volum de aer cu 60 % mai mare în setarea de confort, decât avea generația anterioară.
Aston Martin DB11 oferă posibilitatea selectării modurilor de rulare GT, Sport și Sport Plus, care modifică răspunsul motorului, transmisiei automată ZF cu 8 trepte, direcției, amortizoarelor adaptive și sistemului de control al cuplului.

Ambii constructori britanici sunt recunoscuți pentru manufactura de excepție. La acest capitol ambele modele au găsit modalități stilistice foarte elegante de a combina aspectul luxos și materialele fine cu tehnologiile digitale moderne.

În ceea ce îl privește pe Bentley Continental GT, interiorul său marchează schimbări substanțiale. Luxul este somptuos, iar detaliile sunt rafinate, grație manufacturii de foarte înaltă calitate. Dovadă sunt inserțiile de lemn (care pot însuma peste 10 metri pătrați într-un singur model), nervurile de crom polișate manual și marginile metalice ale gurilor de ventilație, care pot avea finisare cu model tip diamant, asemeni cusăturilor țapițeriei. Latura modernă este subliniată de instrumentarul de bord complet digital și de sistemul de proiecție a informațiilor pe parbriz. Dar cel mai impresionant element este ecranul multifuncțional central, cu diagonală de 12,3 inch. Acesta este rotativ și expune trei fațete. Una este ecranul, apoi poate fi doar o față care continuă inserția de lemn, iar a treia este inserția de lemn care încorporează 3 ceasuri tip analog.

Aston Martin a fructificat pe deplin parteneriatul cu Damiler AG, astfel că sistemul său infotainment este bazat pe cel regăsit la modelele Mercedes-Benz. De altfel, este ușor de recunoscut touchpad-ul cu buton rotativ care a fost amplasat pe canalul median dintre scaunele frontale. Instrumentarul de bord include un ecran TFT de 12,3 inch, iar în partea superioară a planșei de bord este poziționat central un ecran TFT de 8 inch, care afișează informațiile sistemului infotainment. Modelul DB11 oferă o paletă fascinantă de culori, perforații, cusături și modalități de personalizare a tapițeriei de piele, precum și diverse inserții de materiale precum lemn sau fibră de carbon. CLICK AICI pentru a configura propriul Aston Martin DB11.
Dar departamentul Mulliner de personalizare a modelelor Bentley are o reputație de a oferi un spectru și mai larg de personalizare. CLICK AICI pentru a configura propriul Bentley Continental GT.

Citeste si...

Lexus LC 500 nu știe ce înseamnă să fii banal
Muzeele Mercedes-Benz și Porsche fac schimb de mașini și oferă reduceri pentru vizitarea ambelor gal...

Lasa un comentariu:

Comentarii