Advertisement
STIRI — ianuarie 21, 2016 at 4:03 pm

Auto Concept – Consilierul personal pentru automobilul ideal

by

Auto Concept asistă utilizatorii de automobile cu spectrul complet de servicii, de la achiziționare, vânzare, închiriere până la service și formalități.

12509260_10153807293018490_1556317269641676218_n

Cum ar fi dacă ai avea un consilier disponibil oricând, capabil să îți găsească cea mai potrivită ofertă pentru a cumpăra sau a vinde o mașină? Cum ar fi să ai propriul broker care îți selectează cele mai bune rate de asigurare și care te ajută să rezolvi rapid și eficient situații delicate precum un accident rutier? Cum ar fi să ai un consilier care îți obține prețuri preferențiale pentru service și piese de schimb originale, care îți câștigă timp ducând îl locul tău mașina la service sau care se ocupă de toate formalitățile pentru care ai pierde nervi și zile?

Sunt întrebări care par să propună soluții utopice pentru probleme care sunt cât se poate de reale pentru toți dintre noi. Și pentru a rezolva fiecare dintre situațiile menționate mai sus trebuie să apelăm la companii separate. Deși noi suntem clienții lor, trebuie să alergăm de la un furnizor la altul în încercarea de a-i face să lucreze la unison pentru noi.

Dar există și soluția grupării sub aceeași cupolă a tuturor răspunsurilor pentru aceste probleme. Dovadă este compania Auto Concept. Experiența acumulată de consilierii săi lucrând în prealabil în rețelele de dealeri auto și în alte servicii din domeniu este dedicată asistării clienților ținând cont de personalitatea, bugetul, preferințele și timpul acestora.

Serviciile Auto Concept au standarde premium, de tip concierge, și sunt configurate pe un principiu clar. Cea mai bună achiziție nu este intermediată de o factură sau de un birou de recepție, ci de un dialog între doi oameni: clientul și consilierul de vânzare, al cărui rol este să îndrume clientul către cele mai eficiente soluții și alegeri.

Cu toții știm că a cumpăra o mașină nu se rezumă niciodată la vizitarea unui site sau a unui showroom. De asemenea, o simplă listă de prețuri sau promoțiile sporadice ale dealerilor nu oferă acces la toate informațiile financiare sau la găsirea celei mai bune oferte. Trebuie să ai discuții repetate cu agenții de vânzări, trebuie să fii sigur că au înțeles ce dorești, ce ți se potrivește și că vor găsi exact ce este eficient pentru tine.

Desigur, fiecare dealer își promovează mărcile pe care le reprezintă. Dar consilierul Auto Concept oferă atât o privire de ansamblu clară, cât și detaliile care permit compararea ofertelor de pe piață. De asemenea, prin colaborarea stabilită cu rețelele oficiale ale multor mărci precum BMW, Land Rover, Jaguar, Mercedes-Benz, Ford, Mitsubishi sau Hyundai, Auto Concept ajută la obținerea celor mai bune prețuri.

Specialiștii Auto Concept oferă consiliere pentru achiziționarea unei mașini urmând trei criterii esențiale: prețul de cumpărare, costurile de întreținere și prețul de revânzare. Iar apoi vor negocia prețuri avantajoase cu dealerii sau cu firme de leasing partenere. De altfel, Auto Concept oferă soluții de finanțare multiple. Totodată, Auto Concept intermediază vânzarea și cumpărarea de automobile second-hand, selectate după criterii de fiabilitate și calitate ridicate și care au istoricul verificat.

La fel, consilierii Auto Concept asistă clienții după achiziționarea mașinii. După cum bine știm, chiar și când ai garanții și service-uri asigurate, tot trebuie să pierzi măcar jumătate de zi dacă nu chiar zile întregi pentru a face inspecția tehnică periodică sau a rezolva o defecțiune tehnică. Dar serviciul de valet al Auto Concept înseamnă că nici măcar nu trebuie să pleci de la birou sau de acasă. Un reprezentant Auto Concept preia mașina, o duce în service și o returnează clientului după inspecția tehnică. Parteneriatele Auto Concept cu service-uri respectabile asigură clientului o reparație de calitate, montarea pieselor de origine și chiar supravegherea online a intervenției din service.

În cazul unui eveniment neplăcut, precum un accident, brokerul de asigurări al Auto Concept se va implica în obținerea grabnică a actelor necesare, pentru ca înțelegerea dintre service și asigurator să se desfășoare fără probleme, iar mașina clientului să fie reparată corect și rapid.

Iar când survine o defecțiune tehnică, serviciul de tractare Auto Concept intervine prompt.

Auto Concept

Cardul Auto Concept oferă beneficii majore pentru toate serviciile

Clienții beneficiază și de cardul Auto Concept, valabil trei ani, care contra unei sume abordabile oferă prețuri preferențiale pentru serviciile de inspecții tehnice, reparații, achiziționarea de piese sau accesorii cum ar fi cele pentru off-road sau scaune de copii.

Închirierea de automobile

Uneori automobilul este o necesitate temporară. Auto Concept oferă spre închiriere la prețuri avantajoase automobile variate (citadine, sedan, SUV, van). Din portofoliul Auto Concept pot fi închiriate chiar și automobile retro potrivite pentru ocazii speciale.

Aventuri motorizate în România și Dubai

Automobilul nu este doar un mijloc de transport, ci un partener de drum și o pasiune, totodată. De aceea, Auto Concept organizează aventuri motorizate împreună cu piloți profesioniști experimentați. În România sunt organizate evenimente cu automobile off-road pe trasee pitorești din zone montane precum Baiului, Grohotiș, Tabla Butii, Leaota, Bucegi. Aceste evenimente sunt ideale pentru activității de team building și includ cursuri de condus off-road. Totodată, se oferă posibilitatea închirierii de automobile off-road.

De asemenea, Auto Concept organizează safari-uri exaltante în Dubai, unde pasionații pot trăi experiența unică a condusului pe dunele din deșert. Sunt disponibile vehicule precum buggy-uri sau automobile 4×4 special pregătite.

Pentru mai multe detalii despre serviciile Auto Concept vă invităm să accesați site-ul www.auto-concept.ro

Citeste si...

VIDEO: Mercedes-Benz Clasa E All-Terrain vânează cliențiii lui Volvo V90 Cross Country și Audi A6 al...
Toyota Land Speed Cruiser – SUV-ul de 2.000 CP rapid ca un LaFerrari sau McLaren P1

Lasa un comentariu:

Comentarii