Advertisement
STIRI — iunie 5, 2018 at 12:54 pm

Audi Q8 versus BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe

by

Astăzi, prima generație Audi Q8 va fi dezvăluită în cadrul evenimentului Audi Brand Summit găzduit în China, cea mai mare piață a mărcii germane. Însă, așa cum aproape că a devenit o regulă nescrisă, pozele cu Audi Q8 au scăpate pe internet înainte de prezentarea oficială.

Astfel, putem admira mult așteptatul rival al modelelor BMW X6 și Mercedes-Benz GLE, în pozele care au fost publicate inițial de observador.pt (și șterse ulterior). Desigur, galeria foto a fost preluată cu viteză de numeroase publicații online, printre care carscoops.com sau autoevolution.com.

Exemplarul Audi Q8 prezentat în aceste poze are inscripțiile quattro și 50 TDI. Deci știm astfel că are tracțiune integral, după cum era lesne de așteptat, precum și un diesel de top. Conform indicativului, propulsorul este cel regăsit la limuzina Audi A8. În cazul limuzinei, acest V6 de 3 litri livrează 286 CP și 600 Nm struniți prin transmisia Tiptronic cu 8 trepte. De altfel, Audi Q8 va prelua delicatesele tehnice introduse de noile modele A8, A7 și A6. Iar asta este evident și prin faptul că planșa de bord cu trei ecrane multifuncționale, dintre care două tactile, este o adaptare a celor pe care le întâlnim la A8, A7 și A6.

BMW X6 a inițiat această nișă a SUV-urilor de talie mare, cu profil în stil coupe. Aflat la a doua generație, X6 își continuă succesul commercial care i-a îndemnat și pe cei de la Mercedes-Benz să lanseze modelul GLE Coupe.

Cu tehnologii avangardiste și un design impozant, Audi Q8 are toate argumentele pentru a se face remarcat în ciuda popularității de care se bucură rivalii săi germani.

Până vor fi publicate informațiile oficiale despre Audi Q8, ne rămâne să facem o comparație vizuală cu BMW X6 și Mercedes-Benz GLE Coupe. Și să ne raportăm la motorizările diesel similare. În acest sens, cele mai apropiate alternative oferite de BMW sunt modele X6 30d cu 258 CP și 560 Nm și X6 40d de 313 CP și 630 Nm. Iar vârful gamei diesel este X6 M50d cu 381 CP și 740 Nm.

Mercedes-Benz propune GLE 350 d 4MATIC Coupe cu 258 CP și 620 Nm.

Citeste si...

Mașinile Toyota vor citi șoselele pentru a actualiza hărțile de navigație
VIDEO: Opel Insignia Grand Sport – Evoluție în dinamism și siguranță

Lasa un comentariu:

Comentarii