Advertisement
STIRI — februarie 16, 2016 at 6:39 pm

Alpine Vision – Renașterea legendei este sigură (VIDEO)

by

Alpine Vision ne aduce certitudinea revenirii în forță a mărcii Alpine cu un model croit după legendarul A110 Berlinette.

Alpine_75571_global_en

Renault a prezentat azi conceptul Alpine Vision, precum și planul care anunță renașterea mărcii Alpine. Acest brand cu istorie în motorsport se bucură în continuare de ecoul succesului adus în special de modelul A110 Berlinette care și-a clădit legenda în raliuri în anii ‘60 și ‘70. Din acest motiv, Renault a organizat evenimentul de prezentare a conceptului Vision în Monte Carlo, unde în 1973 Alpine câștiga etapa celebrului raliu găzduit acolo. De altfel, inclusiv prototipul și modelul de serie prefigurat de acesta sunt un elogiu adus clasicului A110 Berlinette.

Antony Villain Director de Design, spune că Alpine Vision are în țintă pasionații și cunoscătorii și că 80% din designul modelului de serie se reflectă în estetica acestui prototip.

Constructorul francez nu a dat deocamdată decât repere generale despre performanțe sau alte specificații tehnice. Însă scopul declarat este ca mașina de serie să demareze de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 4,5 secunde, așa cum reușește Alpine Vision, care are un motor turbo cu patru cilindri.

Revista britanică Autocar preconizează că modelul de serie va avea o versiune de 1,8 litri a motorului de 1,6 litri care animează acum modelul Renault Clio RS. Oricum, vestea bună este că francezii promit să rămână fideli principiilor Alpine. În comunicatul de presă se promite că în decursul următoarelor 12 luni echipa Alpine se va concentra pe construirea unei mașini excepționale, foarte apropiată de show car în ceea ce privește design-ul, greutatea, agilitatea, manevrabilitatea și atenția pentru detaliu.

Așadar, spiritul și principiile mărcii fondate de Jean Rédélé în 1955 vor fi respectate. Iar dintr-o altă perspectivă putem vorbi despre un concurent pentru Porsche Cayman, care ar trebui să adopt motorizările cu 4 cilindri introduse deja de roadster-ul 718 Boxster.

Alpine_75558_global_en

Interiorul lui Alpine Vision este o combinație între clasic și modern, dar cu design simplu și stil evident sportiv subliniat și de scaunele tip scoică. Pe volan se află un buton roșu pe care scrie Sport, declarând funcția lui, iar în spatele volanului sunt clapetele care comandă cutia de viteze. Un alt detaliu sportiv este butonul de pornire al motorului, care se află sub o clapetă transparentă. În partea superioară a planșei de bord este dispus central un ecran tactil stil tabletă alăturat unui ceas. Rolul instrumentelor de bord este luat de un ecran TFT (Thin Film Transistor), al cărui afișaj poate fi personalizat. Pielea, materialele textile, aluminiul și carbonul se îmbină pentru a răsfăța simțul tactil. Pragurile de aluminiu inscripționate cu numele designerilor mașinii dau o notă personală, care exprimă pasiunea cu care este creată această mașină.

Arnaud Delebecque, Global Chief Marketing Manager al Alpine, a declarant că modelul de serie va fi dezvăluit spre finalul lui 2016, demararea vânzărilor fiind programată pentru al doilea sfert al anului 2017.

Renault explică faptul că lansarea noului Alpine vine într-un moment propice, deoarece există o cerere în creștere pentru modele sport premium. Constructorul subliniază că anual se vând la nivel global circa 200.000 de modele coupe și roadster și preconizează că până în 2020 această cifră se va dubla. Statisticile prezentate de Renault arată că Americii de Nord îi revin 40% din vânzările de mașini sport premium, fiind urmată cu Europa cu 35% și Asia cu 15%. La aceste informații, Renault adaugă faptul că noul model Alpine va fi comercializat pe cinci continente. Astfel se înfiripă speranțe reale pentru comercializarea lui Alpine și în SUA, chiar dacă primii clienți care vor putea cumpăra noul model vor fi cei din Europa.

Renault_75522_global_en

Citeste si...

VIDEO: Euro NCAP ne dezvăluie cum a evoluat siguranța mașinilor în ultimii 20 de ani
VIDEO: Noul Hyundai i30 Wagon – Standarde ridicate de spațiu și siguranță

Lasa un comentariu:

Comentarii