Advertisement
PICTORIALE — martie 24, 2015 at 11:57 am

Lucian Adochiței și Renault Megane: Design your life

by

F87A0496

Renault Megane promite să exceleze în clasa sa prin ­design, tehnologie și performanță. Lucian Adochiței, reprezentantul în România al casei de bijuterii Pandora, analizează sclipirile noului model compact.

 

În clasa compactă se dă, probabil, cea mai aprigă „bătălie“ între producătorii auto. Este clasa cu cel mai mare volum de vânzări, iar mașinile din această clasa au darul de a fi și practice, și dinamice, și confortabile, și econmice. Cel puțin acesta ar fi scopul. Prin urmare, nu prea există producător auto care să nu aibă un concurent în segmentul compact. Pentru noi, consumatorii, acest lucru este cât se poate de benefic. Nu numai că avem la dispoziție o paletă foarte bogată de alternative, dar această rivalitate se traduce în modele din ce în ce mai reușite. Competiția, am putea spune, scoate ce e mai bun de la fiecare producător, astfel încât, acum, majoritatea concurenților din segment sunt destul de apropiați atunci când vorbim despre caracter practic sau tehnologie. Pe de altă parte însă, știm cu toții că în alegerea unei noi mașini intră mult mai mulți factori. Iar designul, nivelul dotărilor sau performanțele dinamice joacă un rol major în luarea unei decizii.

Renault Megane a fost mereu un jucător important și apreciat în acest segment. Are de partea sa aproape două decenii de experiență, prima generație de Megane fiind prezentată oficial în 1995. Prin urmare, noul Renault Megane duce mai departe tradiția de succes a generațiilor precedente. Diferența este că acum, cu noua generație, Megane aduce un plus în segment și reușește să seteze noi standarde. Pornind de la design și până la gama de motorizări disponibile, Renault Megane impresionează.

În testul nostru avem de-a face cu Megane GT Line, un model care se deosebește de generația precedentă printr-un nou design al părții frontale care aduce un plus important în materie de dinamică, precum și prin blocurile optice finisate într-o nuanță închisă sau prin luminile de zi cu LED „ascunse“ în noua bară față.

Dar cea mai mare evoluție este în materie de tehnologie. „Nu-mi vine să cred că e un motor de numai 1,2 litri!“, ne spune Lucian Adochiței. „Eram convins că este cel puțin un motor de 1,6 litri. Mașina accelerează foarte bine, iar transmisia automată este la fel de surprinzătoare. Dar motorul este cel care mă face să-mi schimb complet părerea despre noua generație de propulsoare“, continuă Lucian Adochiței.

Megane GT Line poate fi echipat fie cu un motor diesel de 1,6 litri ce dezvoltă 130 de cai-putere, fie cu acest motor pe care îl testăm și noi, de 1,2 litri, supraalimentat, ce dezvoltă tot 130 de cai-putere. Și da, acest mic motor are darul de a surprinde. Pur și simplu, la început, nu înțelegi cum un motor atât de mic poate accelera atât de plăcut. Pe de altă parte, supraalimentarea este responsabilă cu 205 Nm, disponibili de la 2.000 rpm, astfel că, în combinație cu transmisia automată cu dublu ambreiaj, motorul funcționează impecabil. Sprintul 0-100 km/h durează 9,7 secunde, iar viteza maximă este de 190 km/h. Iar dacă adaugi în ecuație și o suspensie echilibrată, alături de un sistem de direcție rapid, Renault Megane GT Line se transformă într-o compactă pe care îți dorești să o conduci. Desigur, strategia de downsizing dă roade și atunci când vine vorba de consum. Megane GT Line, echipat cu propulsorul 1.2 Tce și transmisia EDC, obține un consum mediu de numai 5,6 l/100 km.

Veștile bune continuă și în interior. „Nu am condus demult un Renault, așa că mă așteptam la o evoluție. Dar interiorul Megane-ului pare dintr-o clasă superioară. Tapițerie din piele în două nuanțe de culoare, sistem de navigație, cameră pentru mersul cu spatele și materiale de calitate foarte bună. Asta ca să nu mai vorbesc din nou despre design, care mi se pare foarte plăcut. În plus, poziția la volan și designul comenzilor sunt aproape perfecte“, ne mai spune Lucian Adochiței. „De asemenea, plafonul panoramic este de mare efect. Îți creează o senzație plăcută, iar vizibilitatea este foarte bună“, adaugă reprezentantul Pandora în România.

Este foarte important ca mașina pe care o conducem să fie bine echipată. Tuturor ne plac gadgeturile, iar cei de la Renault au înțeles asta perfect. Prin urmare, au inventat sistemul R-Link, care aduce în clasa compactă un sistem multimedia complex ce funcționează practic asemănător unei tablete. Operat prin intermediul unui ecran tactil cu diagonala de 7 inch, sistemul R-Link îți oferă o serie de aplicații extrem de utile. Printre acestea se numără prognoza meteo, știrile zilei, Twitter sau acces la e-mail direct prin intermediul acestui sistem. Tot sistemul R-Link vine la pachet și cu sistemul de navigație Tom Tom și tot aici sunt afișate și imaginile redate de camera pentru mersul cu spatele. De menționat, la capitolul dotări, este și pachetul de securitate VISIO care conține sistem de avertizare pentru părăsirea benzii de rulare, schimbare automată între faza scurtă și fază lungă, precum și sistem de asistență la plecarea din rampă.

Renault Megane, indiferent de varianta de echipare, este una dintre cele mai reușite compacte disponibile pe piață și are de partea sa un sistem multimedia performant, un design extrem de reușit, dar și performanțe dinamice de top, alături de o transmisie eficientă și rafinată.

 

Highlights:

Plafonul panoramic și tapițeria din piele, în două tonuri de culoare, luminează interiorul lui Renault Megane.

Cele mai vizibile modificări de design vizează partea frontală a mașinii, iar luminile de zi LED din grila față arată foarte bine.

Motorul 1.2 Tce, de 130 CP, ajutat de transmisia automată EDC, face față cu brio unui stil de condus sportiv.

Sistemul R-Link este unul dintre cele mai performante și user-friendly sisteme multimedia disponibile în această clasă.

Citeste si...

Plăcere vinovată
Skoda Superb si Adrian Nartea - Nemuritorul de rand

Lasa un comentariu:

Comentarii