Advertisement
PICTORIALE — octombrie 7, 2019 at 11:37 am

Gáspár György și Honda CR-V Hybrid – Inteligență relațională

by

Propulsiile hibride sunt precum psihologul care te învață cum să îți cunoști modurile de funcționare, să îți controlezi consumul ineficient de energie și emoții, să duci o viață mai puțin toxică în relație cu tine, cu ceilalți, cu mediul. Învățăm aceste principii de inteligență relațională de la Honda CR-V Hybrid și psihologul Gáspár György.

Text: Alex Buțu; Foto: Dragoș Savu

SSD_2138

Instrumentele de gândire pe care le explică noul curent al inteligenței relaționale schimbă profund psihologia modernă. Și, totodată, le putem regăsi și în principiul de funcționare al sistemelor de propulsie hibride din industria auto. Practic, sistemul hibrid este cel care are inteligența relațională de a face motorul cu combustibil fosil să coexiste în armonie cu cel electric, ajutându-se reciproc pentru obținerea celor mai bune și eficiente performanțe.

Un etalon în acest sens este Honda CR-V Hybrid, un model de generație nouă care oferă unul dintre cele mai rafinate sisteme de propulsie hibride disponibile pentru un SUV. Motorul său pe benzină i-VTEC de 2 litri lucrează împreună cu două motoare electrice și o baterie litiu-ion pentru a livra 184 CP într-un mod foarte versatil. Honda CR-V Hybrid este propusă în variante cu tracțiune la o singură punte (2WD) sau integrală (4WD), așa cum este cazul modelului condus de noi, pus la dispoziție de Honda Trading România.

Iar șoferul nu trebuie să se preocupe de comutarea între cele trei moduri de funcționare ale propulsiei. Sistemul Multi-Mode Drive (i-MMD) face totul automat, tranzițiile fiind foarte line. Asta se datorează și transmisiei cu raport de viteză fix, care transferă cuplul într-o manieră mult mai cursivă decât transmisia CVT planetară pe care o întâlnim de obicei la modelele hibride. Honda CR-V Hybrid poate rula la viteze mici în mod 100% electric, pe distanțe de până la 2 km. În acest caz folosește doar unul dintre motoarele electrice, alimentarea fiind făcută de bateria litiu-ion. În modul de rulare Hybrid motorul pe benzină încarcă în mers bateria, prin intermediul motorului electric secundar, care are rol de generator. Iar la viteze de rulare crescute, se comută pe modul Engine, în care motorul pe benzină primează, fiind ajutat de motorul electric atunci când solicitările cer acest lucru. Apreciabil este cât de armonios se desfășoară relația dintre componentele propulsiei, iar aici intră în calcul și funcționarea subtilă a sistemului Start/Stop care eficientizează consumul de combustibil. În plus, izolarea fonică a habitaclului este lăudabilă. Aceasta pune și mai mult în valoare confortul oferit de suspensii, care estompează denivelările cu un nivel redus de vibrații și zgomot. Din perspectiva șoferului, toate acestea fac utilizarea mașinii foarte relaxantă și plăcută. Altfel spus, Honda CR-V Hybrid este precum acei oameni de a căror prezență nu te plictisești, fiindcă au o personalitate care îți transmite mereu calm și energie pozitivă.

Honda CR-V HYBRID e-CVT 4WD
DATE TEHNICE
Preț de listă cu TVA (euro): de la 37.650
Putere (CP): 184
Cuplu (Nm): 315
0-100 km/h (s): 9,2
Viteză maximă (km/h): 180
Consum mediu (l/100 km): 7,3
Emisii CO2 (g/km): 123-202

SSD_2242

Pentru a discuta despre inteligența relațională și principiile autocontrolului, inclusiv în automobilism, l-am invitat pe psihologul Gáspár György să cunoască noua Honda CR-V Hybrid. El a introdus conceptul denumit #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, având o experiență profesională de peste 10 ani în domeniul sănătății relaționale, ca psiholog clinician şi psihoterapeut relaţional, cu specializare în hipnoza clinică, psihoterapia de familie şi psihoterapia integrativă.

Prin această experiență vastă, Gáspár György a remarcat cât de însemnată este relația dintre om și automobil: „Dacă mașina mea are o problemă, eu nu mă simt foarte bine. Mi-e greu să mă concentrez asupra muncii, asupra activităților. Am mai mare grijă de mașină decât de telefon, sau de orice alt device. Am putea trăi și în maniera în care mașina este doar un obiect utilitar. Doar că atunci când ai această atitudine și raportare față de mașină, cred că automat o ai și față de prieteni, de parteneră, de copii. Sunt elemente din caracterul nostru. Ele devin interiorizate fiindcă la început sunt niște obiceiuri, pe care apoi le exersăm. În calitate de terapeut am observat că, în general, în momentul în care un șofer obișnuiește să treacă pe galben sau roșu și încalcă frecvent regulile de circulație, atunci va încălca și regulile relației de cuplu și de familie. Adică, agresivitatea fizică și verbală, infidelitatea, amantlâcurile sunt mult mai ușor de asumat. Însă, dacă cineva respectă regulile din trafic, dacă cineva respectă ceilalți participanți la trafic, atunci o să vedem această umanitate și în relațiile interpersonale pe care le are.“

SSD_2163

Până la urmă vorbim despre respect și încredere reciprocă, iar aceste aspecte ale relației om-mașină se reflectă și în cazul multitudinii de sisteme de siguranță pe care Honda CR-V le oferă încă de la nivelul de echipare de bază. La fel ca și cu un prieten bun, trebuie să îi acorzi încrederea că va prelua controlul atunci când tu nu reușești să te descurci de unul sigur. De exemplu, lista de dotări cuprinde sistem de frânare automată cu funcție de recunoaștere a pietonilor, cruise control adaptiv cu funcție Low Speed, sistem de asistare a menținerii benzii de circulație cu intervenție activă asupra traiectoriei.
Acestea sunt completate de sistem de asistare la pornirea din rampă, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, sistem de asistare pentru faza lungă a farurilor LED și camera video pentru marșarier. Alternativele de echipare superioare adaugă sistem de monitorizare a unghiului mort, sistem de monitorizare a traficului pentru mers în marșarier, sistem de iluminare în viraje. Desigur, nu lipsește compatibilitatea Apple CarPlay și Android Auto pentru smartphone. Cu alte cuvinte, Honda CR-V Hybrid este un partener de drum pregătit mereu să intervină sau să te ajute în a evita potențiale situații periculoase.

SSD_2083

Pe măsură ce mașinile se apropie de momentul în care se vor putea conduce complet autonom, este nevoie ca și oamenii să își adapteze încrederea pe care o au în automobile. Gáspár György subliniază această necesitate: „Există mulți cărora le este teamă să piardă controlul. Cred că în secolul XXI este o adevărată epidemie obsesia asta față de control. «Să nu cumva să-mi spună mie cineva ceva, cum să fac, cum să-mi trăiesc viața!» Asta mi se pare o dovadă de patologie. Am auzit foarte mulți șoferi care încă spun că nu suportă măcar să aibă centura de siguranță pusă, fiindcă li se pare că îi limitează. Eu cred foarte mult că avem nevoie să fim flexibili. Poate la început mă irită să știu că nu controlez eu fiecare funcție pe care o are mașina, dar atâta vreme cât e în interesul meu și al familiei mele, cred că este genul de iritare pe care o pot accepta, o pot conștientiza și pot să o verbalizez fără să creez tot felul de scenarii paranoia.“

Gáspár György ia în calcul inclusiv discutarea relației dintre om și automobilele moderne într-o ediție viitoare a evenimentului Epic Talk, pe care îl organizează anual. Acest eveniment dedicat promovării sănătății relaționale reunește specialiști din diverse domenii. La ediția #EpicTalk2019, din data de 26 octombrie, sunt așteptați peste 700 de participanți și vor fi dezbătute 6 subiecte delicate: relația dintre soacre și nurori, relația cu frații și surorile (cea mai îndelungată relație din parcursul vieții noastre), relația cu divinitatea, relația dintre identitate și sexualitate, relația cu propriile frici și anxietăți și relația cu experiențele negative din copilărie.

PROFESIA AUTOCUNOAȘTERII
Gáspár György este fondator şi preşedinte al Asociaţiei Multiculturale de Psihologie şi Psihoterapie, unde coordonează programul de formare în psihoterapia familiei şi e responsabil pentru dezvoltarea strategiei de colaborare europeano-americană în domeniul psihologiei şi al psihoterapiei relaţionale. Sunt cunoștințe pe care le-a elaborat în lucrările sale: „Copilul invizibil“, „Revoluția iubirii“, „Mindfulness Urban“, „Love is fun“. Totodată, Gáspár György este fondatorul platformei paginadepsihologie.ro, unde sunt publicate cele mai noi informații despre psihologie, recomandări pentru familii, părinți, cupluri, precum și cursuri și evenimente de specialitate.

SSD_2342

Citeste si...

Dani Otil: Toyota RAV4 e bună la toate
Marcel Iureș - Clasa M reușește cel mai bun rol în regia lui Iureș

Lasa un comentariu:

Comentarii