Advertisement
EDITORIAL — martie 28, 2013 at 11:05 am

Prima iubire nu se uită niciodată

by

Vlad PetreanuAm mers cam 500 de metri cu prima mea maşină înainte să se strice. Abia o luasem de la un puşti venit cu ea de prin Elveţia, principalul rezervor de rable pentru România anilor ’90. Mi-a dat o cheie şi un talon în schimbul unui pumn de dolari şi a dispărut. Eu am intrat în noua mea maşină, incredibil de veche, şi am demarat în ceea ce-mi doream a fi o trombă cinematografică. M-a lăsat în prima intersecţie, deodată tăcută într-un fel inexplicabil de ostil. Eram uluit şi furios. Mă simţeam nedreptăţit, neînţeles. Mă refuzase atât de repede, mă respinsese. Nu mă voia, deşi eu o doream cum nu dorisem pe nimeni până atunci.

Aşa încep marile poveşti de iubire, ştiţi? Cu o ceartă din motive ridicole.

S-a apropiat un trecător de mine. Ce are? m-a întrebat. Nu ştiu, i-am răspuns. Dacă o împingem, credeţi că porneşte? Nu ştiu. Poate nu mai are benzină, aţi verificat? Nu ştiu dacă mai are benzină. Păi, vedeţi că trebuie să fie un indicator pe bord. Nu ştiu dacă funcţionează, abia am luat maşina, i-am răspuns. Omul a dat din umeri, exasperat. Pe vremea lui relaţiile astea nu începeau aşa, fără nicio chibzuinţă.

Nu ştiam, de fapt, nimic despre maşini când am reuşit s-o am pe prima. Nu înţelegeam nimic din sufletul lor, din hachiţele carburaţiei şi din ritmul tacheţilor. Nu aveam habar de unde le pompează lichidele şi de ce fac explozie când apeşi anumite pedale. Nu cunoşteam limitele lor, cât de îndurătoare pot fi şi cât de neîndurătoare pot deveni. Nu-mi închipuiam cât te pot costa, până la urmă, dacă le faci toate poftele. Nu credeam că poate avea, fiecare, propria-i personalitate.

Eram, cum ar veni, de-o inocenţă virginală în privinţa maşinilor.

Abandonat în intersecţie şi de iubita mea mecanică, şi de trecător, am chemat un amic, şofer de profesie, mecanic de ocazie. Fiert, l-am întâmpinat cu umerii în dreptul urechilor: S-a oprit, mă Costică, uite aici, veneam de-acolo şi n-am apucat nici să trec de intersecţia asta, abia am cumpărat-o, ce-o fi? Costică a zâmbit, expert, a deschis capota, a aruncat o privire, a scos un patent şi m-a trimis la volan în timp ce cloncănea ceva pe la motor. Ia dă-i o cheie, Vlăduţe!, mi-a cerut şi maşina mea a pornit, rotund, să toarcă aşezat, potolită de mâna unui tip care, evident, ştia cum să se poarte cu ea.

Am simţit un fior de gelozie.

Iarna aceea, în garajul împrumutat de la un vecin, cu uşile închise, aproape ruşinat că aş putea fi prins devorat de aşa pasiune, am cercetat-o cu amănuntul, centimetru cu centimetru, desfăcând tot ce puteam desface fără să risc o catastrofă. Am aruncat ce era rupt sau sau uzat, forţându-i despărţirea de trecut. I-am luat lucruri noi, am uns-o şi am parfumat-o, am îndreptat ce era de îndreptat la ea, ca un Pygmalion hotărât să-şi modeleze, pentru binele ei, eleva neascultătoare. Am curăţat, am spălat, am lustruit şi am şlefuit tot ce-am apucat, într-o serie de acte de posesie menite, mi-am dat seama după mulţi ani, să construiască o relaţie şi să deconstruiască timiditatea mea în faţa ei.

Un timp după aceea, am iubit-o foarte mult, pentru că era a mea, cu tot cu defectele ei. Ştiam să-i apreciez plusurile – că pornea la sfert, oricât de frig ar fi fost afară, că ţinea frumos în curbe, că nu rămânea împotmolită niciodată în zăpadă – şi să-i accept scăderile – trapa care nu s-a închis niciodată complet, toba prea joasă, care se lovea de borduri, rezervorul prea mic. Când a suferit acel cumplit infarct, din cauză că i se rupsese distribuţia în plină acceleraţie, am stat cu ea la reanimare o lună, în service-ul improvizat al unui mecanic de cartier, unde am înlocuit valvele fărâmate şi am reconstruit împreună motorul. Cu atâta calamină pe conductele de evacuare mă şi mir că nu crăpase, sărăcuţa, mai devreme. I-am plătit o vopsea nouă, alt parbriz, becuri cu halogen, un casetofon modern. Era frumoasă, în felul ei.

Apoi ne-am răcit, cum se întâmplă cu primele iubiri. Aveam nevoie de experienţe noi; trebuia să-mi verific siguranţa nou-dobândită, să replic exerciţiul luării în stăpânire a uneia noi. Ne-am despărţit.

A sfârşit prost, strivită de un copac prăbuşit peste ea la o furtună.

Citeste si...

Care va fi ultima mașină cu volan?
Fascinanta și tragica poveste a unui record de viteză

Lasa un comentariu:

Comentarii